Ai obiceiul să adormi târziu? Avertismentul unui medic: „S-ar putea să ai mai multe probleme de sănătate”

Un medic specialist atrage atenția asupra pericolelor asociate cu mersul la culcare după miezul nopții, un obicei care poate părea inofensiv, dar care are implicații serioase pentru sănătate.

De ce nu este bine sa te culci după miezul nopții / foto: Pexels
De ce nu este bine sa te culci după miezul nopții / foto: Pexels

Dr. Saurabh Sethi, gastroenterolog și creator de conținut pe TikTok, unde este urmărit de peste 500.000 de persoane, a explicat într-un clip viral efectele negative ale somnului întârziat asupra organismului, în special asupra creierului și stării mentale.

Dacă stai treaz în mod regulat după miezul nopții, s-ar putea să ai mai multe probleme de sănătate. Acest lucru înseamnă că, în general, dormi mai puțin de șapte până la nouă ore", spune medicul, potrivit The Sun.

Într-un videoclip, care a adunat 29.000 de vizualizări și sute de aprecieri, el explică care sunt cele patru consecințe majore ale somnului la ore târzii.

Studiile arată că somnul insuficient sau de proastă calitate afectează hormonii care reglează pofta de mâncare, crescând riscul de a consuma alimente hipercalorice. Un studiu publicat în Journal of the American Medical Association indică o probabilitate cu 20% mai mare de obezitate în rândul celor care adorm după miezul nopții, comparativ cu cei care au adormit între orele 20 și 22.

Lipsa somnului de calitate contribuie la apariția tulburărilor emoționale. Cercetătorii de la Stanford au demonstrat, într-un studiu publicat în Psychiatry Research, că persoanele care adorm înainte de ora 1 noaptea au o sănătate mintală mai bună, indiferent de ritmul lor biologic. Cei care o fac după 1 noaptea au un risc mai mare de a dezvolta probleme de sănătate mintală, cum ar fi depresia și tulburarea de anxietate generalizată.

Sfatul medicului

Dacă adormi înainte de miezul nopții, acest lucru poate avea un impact semnificativ asupra capacității de concentrare, întrucât primele ore de somn – care survin, de regulă, înainte de ora 00:00 – sunt cruciale pentru somnul profund și procesele de refacere a organismului, esențiale pentru funcția cognitivă și consolidarea memoriei, potrivit cercetărilor realizate de Universitatea din Arizona.

În plus, culcatul devreme aduce și alte beneficii importante pentru sănătate. Un studiu al British Heart Foundation a arătat că persoanele care adorm între orele 22:00 și 23:00 prezintă cel mai scăzut risc de a dezvolta boli cardiace și circulatorii. În schimb, cei care merg la somn la miezul nopții sau mai târziu se confruntă cu un risc crescut.

Această concluzie este susținută și de cercetările publicate în European Heart Journal, care asociază somnul înainte de miezul nopții cu o probabilitate mai redusă de apariție a afecțiunilor cardiovasculare.

Dr. Sethi sfătuiește: „Pentru a vă îmbunătăți sănătatea generală, inclusiv echilibrul hormonal, sănătatea intestinală, sănătatea ficatului și starea de spirit, încercați să dormiți înainte de miezul nopții”.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
zodii cu noroc la bani jpeg
horoscop webp
zodii norocoase, foto shutterstock jpg
Dieta mediteraneana - mancare sanatoasa - legume FOTO Shutterstock
paine jpg
oui orez jpg
Horoscop - zodii - zodiac FOTO Shutterstock
anxietate jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net