De câte ori pe zi e bine să folosești deodorant vara. Cum se aplică corect și când
Vara vine la pachet cu o mulțime de probleme, iar una dintre acestea este faptul că cei mai mulți oameni vor transpira în exces, din cauza temperaturilor extreme. Iar consecința acestui fenomen este faptul că va fi nevoie să fim mult mai atenți la igiena personală, inclusiv la cât de des folosim deodorantul.

În timp ce unii oameni asociază vara cu vacanța și cu zile de relaxare în natură, alții se gândesc numai la temperaturi extreme și la nenumăratele insecte care devin active în perioada caldă din an. Desigur, una dintre consecințele căldurii este și faptul că vom transpira mult mai mult. Iar cum igiena personală devine și mai importantă pe timp de vară, este important să știm precis cât de des să folosim deodorantul!
În mod normal, deodorantul trebuie aplicat doar o dată pe zi, pe piele curată și uscată. Pentru cei mai mulți oameni, acest lucru înseamnă că se vor da cu deodorant după ce au făcut duș, însă această regulă are și câteva excepții.
Cât de des trebuie folosit deodorantul vara
Mai precis, dacă temperatura este una foarte ridicată, dacă facem sport sau suntem mereu în mișcare pe timpul zilei, putem să mai folosim deodorantul încă o dată, sau chiar și de alte două ori, pe parcursul zilei.
Însă, un detaliu important este modul în care deodorantul trebuie aplicat. Mai precis, el trebuie dat numai pe pielea uscată și curată, nu pe transpirația care deja a apărut! Dacă aveți cum, trebuie să faceți un duș rapid înainte de a vă da cu deodorant.
Este important ca pielea să fie curată și uscată
Practic, pe timp de vară se poate folosi deodorantul oricând este nevoie. Singura regulă este ca pielea să fie uscată și curată, așa că va trebui să faceți duș, sau să folosiți șervețele umede înainte de a vă da din nou cu deodorant.
De asemenea, nu trebuie să exagerați cu cantitatea folosită! Mai mult deodorant nu înseamnă neapărat o protecție mai bună, ci vă poate irita pielea și păta hainele.


































