Surpriză în lumea medicală! Un steroid ieftin vindecă cele mai grave cazuri de Covid-19

Surpriză în lumea medicală! Un steroid ieftin vindecă cele mai grave cazuri de Covid-19

Ultima actualizare:
2 shutterstock 1725612517 1 jpg jpeg

Un medicament folosit la tratarea unor afecţiuni precum astmul, reumatismul şi boli de piele s-a dovedit a fi cel mai eficient tratament împotriva Covid-19. Dexametazona este un corticosteroid care s-a aflat pe o listă de medicamente, împreună cu mult controversata hidroxiclorichină, testată de de o echipă medicală din Marea Britanie. Marţi, 16 iunie, autorităţile medicale britanice au anunţat că dexametazona este eficientă în tratarea cazurilor grave de coronavirus.

Potrivit studiului, administrată în doze mici, dexametazona a redus de la 40% la 28% riscul de deces la pacienţii cu Covid-19 conectaţi la aparate de respirat. Având în vedere că jumătate dintre pacienţii cu Covid-19 intubaţi nu supravieţuiesc, o reducere cu o treime a riscului mortalităţii are un impact uriaş. De asemenea, în cazul pacienţilor de la terapie intensivă, care erau trataţi cu oxigen, riscul decesului a scăzut cu o cincime, de la 25% la 20%.

La doar câteva ore după ce oamenii de ştiinţă de la Universitatea Oxford au anunţat rezulatatele studiului, Dr. Peter Horby, liderul grupului de cercetare şi profesor de boli infecţioase la Oxford, a declarat presei că rezultatul studiului reprezintă "un avans major" în lupta împotriva Covid-19.

"Este singurul medicament care s-a dovedit până acum că reduce mortalitatea - şi o reduce semnificativ," a adăugat el. Alţi cercetători implicaţi în studiu au spus că, dacă acest medicament ar fi fost administrat pacienţilor cu Covid-19 în ultima lună, între 4.000 şi 5.000 de vieţi ar fi fost salvate doar în Marea Britanie.

În plus, dexametazona este un medicament ieftin, care se găseşte cu uşurinţă pe rafturile farmaciilor. Guvernul Marii Britanii are deja 200.000 de doze, pe care a şi început să le administreze pacienţilor din spitale. Pe de altă parte, doctorii avertizează populaţia că medicamentul nu are efect în cazul pacienţilor cu forme mai uşoare de Covid-19, adică cei care nu au dificultăţi de respiraţie.

Doctorul Martin Landray, unul dintre coordonatorii echipei de cercetare, a spus că dexametazona trebuie administrată în spitale, de către personalul medical. În general, tratamentul durează pâna la 10 zile.

Pe lista de posibile tratamente aflate în studiu clinic a fost şi hidroxiclorochina, un medicament administrat împotriva malariei, care a fost mai întâi ridicată în slăvi de un doctor francez, iar apoi popularizată de preşedintele Trump. Pe lângă efectele secundare grave, medicamentul s-a dovedit a fi ineficient în tratarea Covid-19, aşa că, la începutul acestei săptămâni, doctorii au renunţat la ea.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Horoscop 6 12 mai, foto Shutterstock jpg
click ro   Cauți sneakers în trend Unfazed aduce cei mai căutați sneakers în România png
9f47d43cf2f247f15ba108ab72b72b22 png
e18c2b9752c18a82c428b07f9b80123f7b jpg
WFF 2025 arhiva jpeg
Lună plină flickr png
neti sandu zodii colaj instagram pixabay jpg
zodii, foto shutterstock jpg
image
image