CONILFEST- un festival al copiilor

CONILFEST- un festival al copiilor

Ultima actualizare:
1 55195 original jpg jpeg

Cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Integrăririi CONILFEST va avea loc pe 23 şi 24 noiembrie, în sala mare a Palatului Naţional al Copiilor din Capitală. Evenimentul se adresează tuturor grădiniţelor, şcolilor şi cluburilor artistice particulare şi de stat din Bucureşti.

Aproximativ 1500 de mici artişti din peste 40 de instituţii de învăţământ sunt aşteptaţi să-şi încânte audienţa-părinţi,bunici şi prieteni. Sunt invitate să participe,de asemenea,şcolile speciale bucureştene care pregatesc copii cu dizabilităţi.

Muzica,dansurile moderne sau populare,baletul clasic,teatrul – actorie şi marionete-,demonstraţiile de arte marţiale si gimnastică aerobică vor compune şi de această dată un spectacol unicat de zile mari!

În spiritul tradiţiei festivalului şi al principiilor promovate de Asociaţia CONIL,de pe scenă nu vor lipsi momentele artistice “semnate” de copii şi adolescenţi cu nevoi educaţionale speciale. CONILFESTîşi propune astfel,pentru încă o ediţie,să fie un festival al integrării în adevăratul sens,încurajând talentul de orice fel  şi sprijinind cât mai mulţi copii cu dizabilităţi.

Evenimentul va include,de asemenea,ateliere distractive si interactive,momente de animaţie pentru copii,tombolă cu premii. Intrarea este liberă,iar distracţia garantată!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
click ro   Cauți sneakers în trend Unfazed aduce cei mai căutați sneakers în România png
9f47d43cf2f247f15ba108ab72b72b22 png
e18c2b9752c18a82c428b07f9b80123f7b jpg
WFF 2025 arhiva jpeg
Lună plină flickr png
neti sandu zodii colaj instagram pixabay jpg
zodii, foto shutterstock jpg
image png
image
image