De luni, ortodocşii pășesc în Săptămâna Patimilor-Deniile
Creştinii ortodocşi, care au ajuns la ultima treaptă a urcuşului duhovnicesc, orânduită în Sfântul Post, pășesc în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna cea Mare. Respectând rânduielile canonice, în Săptămâna cea Mare, credincioşii postitori ajunează până seara.
În Săptămâna Mare, urmează cele mai triste zile ale Postului și în toate bisericile ortodoxe se oficiază de luni până vineri, slujbe speciale denumite Denii.
În Săptămâna Patimilor fiecare zi are un mesaj semnificativ
În acest răstimp, împodobit cu momente de meditaţie, în aşteptarea Învierii, creştinii rememorează evenimentele premergătoare suferinţelor Mântuitorului nostru. De aceea, Biserica ne aduce aminte, zi de zi, momentele tensionate trăite de Iisus, înainte de răstignirea Sa pe cruce: La Denia de Luni este pomenit Iosif, Patriarh în Vechiul Testament, care, asemenea lui Iisus a fost vândut de frații lui pe 30 de arginți. Tot la Denia din această zi
se face pomenirea smochinului neroditor, blestemat de Hristos să se usuce pentru că nu avea fructe. Este pilda care demonstrează că Dumnezeu reprezintă atât iubirea cât și dreptate, deoarece la judecata de apoi, El îi răsplătește pe cei care ”au dat roade” și îi va pedepsi pe cei care n-au rodit.
La Denia din Miercurea Mare este pomenită femeia păcătoasă care i-a spălat Mântuitorului picioarele cu lacrimile ei , apoi L-a uns cu uleiul cel mai scump. Miercuri este ziua în care în mintea lui Iuda a înflorit gândul vânzării lui Hristos pe treizeci de arginți.
În această zi, Iuda a mers la Caiafa, ”șeful” Sinedriului și i-a făcut cumplita propunere.
La Denia de Joi este rânduită Denia celor 12 evanghelii. În semn de smerenie, Iisus le-a spălat picioarele ucenicilor săi , apoi i-a invitat la Cina cea de Taină, pentru a sărbători cu toții Paștele.
Persoanele care au postit se pot împărtăși în această zi. Din seara zilei de joi , în biserici nu se mai trag clopotele și se bate doar toaca.
La Denia din Vinerea Mare, numită și Vinerea Neagră, se rememorează Patimile lui Iisus, răstignirea și moartea Sa, iar la slujba din Sâmbăta Mare creștinii retrăiesc momentele când Iisus a fost îngropat cu trupul.
Sâmbătă seara începe slujba Învierii lui Iisus. .
„Săptămâna Pătimirilor se mai numeşte Săptămâna Mare pentru că în acest interval fiecare credincios poate să-şi recapituleze momentele esenţiale din viaţă, să urmărească cu mai multă atenţie rânduiala Postului şi să participe la slujbele povăţuitoare orânduite în mod special în săptămâna Deniilor. În acest mod, fiecare credincios îşi aduce prinosul de iubire şi de recunoştinţă faţă de momentele sublime din ultimele zile de viaţă pământeană ale Mântuitorului Iisus, care pentru noi şi pentru a noastră mântuire s-a răstignit în vremea lui Ponţiu Pilat, a pătimit şi a fost îngropat. După a treia zi, a urmat Învierea Sa, propovăduită de Sfintele Scripturi şi prăznuită de noi credincioşii la Sărbătoarea Sfintelor Paşti”, ne spune părintele Valentin Fotescu, doctor în Teologie, preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă ( B-dul Nicolae Titulescu din Bucureşti
Denia din Sfânta Mare Luni
În Denia din Sfânta zi de Luni se face pomenirea patriarhului Iosif cel frumos, o icoană a lui Hristos, pentru că Iosif a fost invidiat de evrei, asemenea lui Iisus, şi a fost vândut de ucenicul său pe treizeci de arginţi. Tot în această Sfântă zi de Luni se face pomenire şi despre smochinul ce s-a uscat prin blestemul lui Iisus.
Pilda lui Iosif cel iertător
În prima zi din Săptămâna Patimilor lui Iisus, în Denia de luni, Biserica îl pomeneşte pe Patriarhului Iosif cel prea frumos la trup şi la suflet, fiul cel mic al Patriarhului Iacov, din Vechiul Testament. Acesta întruchipează “icoana” lui Hristos, pentru că, asemenea domnului nostru Iisus, Iosif a fost bun şi iertător cu fraţii lui care l-au vândut în Egipt, pe treizeci de arginţi, aşa cum Iisus a fost vândut de Iuda. Iosif cel iertător a impresionat miile de credincioşi prin dorinţa lui de a-I sluji lui Dumnezeu, împlinindu-i poruncile. Fericitul Iosif este vrednic de pomenire pentru că a depăşit ispitele dorind să rămână fără de păcat. A fost întemniţat pe nedrept, fiind acuzat de desfrânare. După ce a tălmăcit semnificaţia unor vise pe care le-a avut faraonul: Şapte vaci grase, urmate de şapte vaci slabe, dar şi şapte spice de gâu pline urmate de şapte spice de grâu uscate ( semnifică anii de belşug, urmaţi de anii de secetă) Sfântul Iosif l-a învăţat pe faraon cum să depăşească perioada de secetă. Fiind eliberat din închisoare, Iosif a fost numit administrator şi a condus peste tot Egiptul. Numit în această funcţie, Iosif nu s-a răzbunat pe fraţii lui şi i-a salvat de la înfometare pe concetăţenii şi pe conaţionalii săi. De aceea, Sfânta noastră Biserică îl cinsteşte ca pe un iubitor de oameni, asemenea Mântuitorului Iisus. Stăpânirea lui Iosif cel iertător peste Egipt reprezintă biruinţa lui Hristos asupra păcatelor lumii.
Pilda smochinului neroditor
De asemenea, tot la Denia din Sfânta Mare zi de Luni, în Bisericile ortodoxe se reaminteşte Pilda smochinului neroditor, o parabolă care îndeamnă la reflecţie. De fapt, această pildă, spusă de Iisus oamenilor, este o parabolă rostită de El în Noul Testament: Venind din Betania, Iisus era flămând şi s-a oprit lângă un smochin întâlnit pe drum, vrând să-şi astâmpere foamea. Hristos a căutat smochine, dar pomul avea doar frunze. Pentru că n-a găsit fructele căutate, în pomul neroditor, Domnul L-a blestemat şi smochinul s-a uscat, datorită blestemului. Parabola aceasta este istorisită şi în Evanghelia lui Matei (21, 17-19). Prin Pilda smochinului neroditor, Domnul a vrut să -I convingă pe conaţionalii Săi că are putere să pedepseacă îndărătnicia lor. Însă, fiind bun, Iisus n-a vrut să fie aspru niciodată cu oamenii, de aceea, şi-a arătat puterea faţă de un smochin. În pilda din Marea zi de Luni, Domnul se adresează atât poporului ales, cât şi oamenilor, în general, îndemnându-I să folosească în mod roditor fiecare clipă de viaţă dăruită de Dumnezeu. Pilda aceasta, relatată şi de Evanghelistul Luca, arată că Domnul răsplăteşte totdeauna binele pe care-l fac oamenii. Deoarece omul nu ştie când va veni sfârşitul vieţii sale, trebuie să fie pregătit mereu să ducă o viaţă creştină împodobită cu fapte bune şi cu evlavie, să fie receptiv la aşteptările lui Dumnezeu şi la necazurile semenilor, pentru că smochinul simbolizează omul, iar smochinele reprezintă faptele sale bune.
