Horoscop zilnic 31 ianuarie: Fecioarele au probleme de sănătate
Citește horoscop zilnic 31 ianuarie. Se dau verdicte în nenumărate procese ori se fac noi arestări în anchete păstrate secrete. Sunt penalizaţi, în diverse moduri, toţi nativii ce exagerează prin originalitate excesivă.
Horoscop zilnic 31 ianuarie: Berbec (21.03 - 19.04)
Iubire. Persoane influente intervin în folosul dv., fără să ştiţi care e motivul pentru care acţionează astfel.
Sănătate. Evitaţi persoanele bolnave şi nu faceţi excese, dacă doriţi să nu aveţi probleme perene de sănătate!
Bani. Un amic din străinătate (sau provincie) vă dă în sfârşit înapoi banii împrumutaţi de la dv.
Horoscop zilnic 31 ianuarie: Taur (20.04 - 20.05)
Iubire. Persoana iubită vă reproşează noaptea implicarea insuficientă în „afacerile” sentimentale comune.
Sănătate. Veţi avea iar neplăceri legate de durerile inexplicabile din gât. Odihna devine absolut necesară.
Bani. Munciţi din greu, dar rezultatele sunt cu mult mai slabe financiar decât vă aşteptaţi.
Horoscop zilnic 31 ianuarie: Gemeni (21.05 - 21.06)
Iubire. Pregătirea unei surprize cât mai plăcute pentru persoana iubită vă ocupă cea mai mare parte din timp.
Sănătate. Starea fizică este caracterizată de energie şi mult dinamism, aşa că nu vă mai poate ţine nimeni în casă.
Bani. Faceţi eforturi maxime pentru a-i ajuta pe toţi membrii familiei, însă nu sunt apreciate de nimeni.
Horoscop zilnic 31 ianuarie: Rac (22.06- 22.07)
Iubire. Petreceţi mai mult timp cu persoana iubită şi nu veţi mai avea atâtea bătăi de cap serile! Conversaţii foarte stresante.
Sănătate. Dispuneţi de energie suficientă, dar aveţi şi unele simptome care vă cam debusolează.
Bani. Rudele prin alianţă vă dau de furcă, fiind foarte îndărătnice când vine vorba de economii.
Horoscop zilnic 31 ianuarie: Leu (23.07 - 22.08)
Iubire. În relaţiile sentimentale, sunteţi predispus la reacţii imprevizibile.
Sănătate. Nu puteţi face pregătirile obişnuite pentru evenimentele familiale, din cauza stării de sănătate din ce în ce mai dificile.
Bani. Este adevărat că în ultima perioadă nu aţi mai primit suficienţi bani, dar speranţa revenirii încă există.
Horoscop zilnic 31 ianuarie: Fecioară (23.08 - 22.09)
Iubire. Depăşiţi cu brio o situaţie dificilă, ce v-a periclitat stabilitatea relaţiei sentimentale.
Sănătate. Tulburările hepatice vă dau în continuare de furcă.
Bani. Calităţile dv. de „economist” al familiei nu sunt puse de nimeni la îndoială, dar continuaţi să vă consideraţi criticat pe nedrept.
Horoscop zilnic 31 ianuarie: Balanţă (23.09 - 23.10)
Iubire. Încercaţi în zadar să vă ascundeţi atitudinea total nepăsătoare faţă de suferinţele persoanei iubite.
Sănătate. Vi se recomandă un regim foarte sever, dar ca de obicei exageraţi când îl puneţi în practică.
Bani. Aţi mai trecut prin situaţii de risc financiar, aşa că nimic nu vă mai miră.
Horoscop zilnic 31 ianuarie: Scorpion (24.10 - 22.11)
Iubire. Persoana iubită doar încearcă să-şi impună punctele de vedere, total diferite de ale dv. Reacţii ieşite din comun.
Sănătate. Orice răceală banală poate deveni periculoasă prin infectarea unor organe. Medicaţie nerespectată.
Bani. Din păcate, nu vă veţi putea recupera toţi banii cu care aţi fost înşelat luna trecută de unul dintre şefi dv. direcţi.
Horoscop zilnic 31 ianuarie: Săgetător (23.11 - 21.12)
Iubire. Răbdarea dv. e pusă la încercare de aberaţiile pe care le susţin rudele persoanei iubite.
Sănătate. Persoanele mai în vârstă sunt în pericol să suporte o cronicizare a bolilor de ficat, de care poate nici nu au ştiut.
Bani. O persoană vă va ajuta să depăşiţi perioada de readaptare şi vă va oferi şansa de a scăpa de neajunsurile financiare.
Horoscop zilnic 31 ianuarie: Capricorn (22.12 - 20.01)
Iubire. Din partea persoanei iubite, urmează un fel de revenire la sentimente mai bune (în unele cazuri revine şi pasiunea).
Sănătate. Nu sunt indicate intervenţiile chirurgicale, decât în cazuri de urgenţă.
Bani. Seriozitatea dv. este foarte apreciată, dar este posibil să nu mai beneficiaţi totuşi de reînnoirea unor contracte deosebit de avantajoase financiar.
Horoscop zilnic 31 ianuarie: Vărsător (21.01 -19.02)
Iubire. Deocamdată, viaţa sentimentală decurge aşa cum vă doriţi, cu multă pasiune.
Sănătate. Crizele biliare sunt la ordinea zilei, aşa ca va trebui să luaţi măsuri drastice în alimentaţie.
Bani. Poziţia dv. este din ce în ce mai avantajoasă (vă bucuraţi de multe privilegii financiare).
Horoscop zilnic 31 ianuarie: Peşti (20.02 - 20.03)
Iubire. Sunteţi pus într-o situaţie dificilă de o înţelegere făcută de persoana iubită cu rudele dv. apropiate.
Sănătate. Există pericolul apariţiei unor complicaţii periculoase, a unor infecţii neplăcute şi perene.
Bani. Dacă nu vă documentaţi, veţi regreta soluţia financiară pe care o propuneţi dimineaţă şefilor.