Marți seara, de la ora 19-21 în Capitală, Procesiunea Pelerinaj ”Calea Sfintei Cruci, scară către cer”

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Sfânta Cruce  în pelerinaj și la Biserica ce poartă hramul Bisericii Sfintei Cruci
Sfânta Cruce în pelerinaj și la Biserica ce poartă hramul Bisericii Sfintei Cruci

Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) amintește credincioșilor din Capitală că sunt invitați în număr cât mai mare să participe la procesiunea organizată în cinstea Hramului Parohiei ”Sfântul Vasile și Sfânta Cruce” de pe Calea Victoriei nr. 198.

Părintele paroh dorește ca la această procesiune să participe cât mai mulți tineri, mai ales că 2016 este Anul Educației tinerilor.

13 septembrie 2016: Procesiunea se desfășoară în intervalul 19-21 pe următorul taseu: Biserica Sfintei Cruci și a Sfântului Vasile spre Parcul Nicolae Iorga  cu Sfintele racle  ce adăpostesc Moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia  de la Curtea de Argeș și cel mai mare fragment din Lemnul Sfintei Cruci aflat în România. Pelerinii vor înconjura parcul cu cântări, apoi va fi rostită o cuvântare despre praznicul Înălțarea Sfintei Cruci de mâine, 14 septembrie, și despre Sfânta Filofteia, ocrotitoarea tinerilor. În continuare, pelerinii vor asista la un concert de muzică bizantină. Pelerinii trebuie să poarte câte o cruce  spre mărturisirea  credinței sau o iconiță cu Sfânta Filofteia   

Progragul sărbătorii hramului Biserica Sfintei Cruci și a Sfântului Vasile

Miercuri, 14 septembrie

În intervalul :8-10 : Slujba Utreniei, iar la sfârșitul acesteia, în biserică  se va scoate Lemnul Sfintei Cruci

Între orele :10-12: Sfânta liturghie Arhierească prilejuită de  prăznuirea Hramului Înălțării Sfintei Cruci, în timpul căreia credincioșii prezenți se vor putea închina la Lemnul Sfintei Cruci.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
zodii zodie horoscop istock jpg
Laura Cosoi isi amenajeaza un spatiu special in gradina, foto Instagram jpg
orez lapte freepik1 jpeg
Horoscop, foto shutterstock jpg
Pizza, foto Shutterstock jpg
image png
Horoscop, foto Shutterstock jpg
Cele patru zodii norocoase, foto Shutterstock jpg
image
image