Top 5 cele mai bune mame în funcţie de zodie

Top 5 cele mai bune mame în funcţie de zodie

Ultima actualizare:
1 64827 original jpg jpeg

Astrele influenţează şi de această dată, ne arată care sunt cele mai bune mame în funcţie de zodie şi care este metoda acestora de a trece prin această etapă mai mult decât copleşitoare din viaţa lor.

1.      Taur

Mama Taur are exact ceea ce trebuie-întotdeauna va avea un cuvânt bun de spus,îşi va susţine copilul indiferent de circumstanţe şi-l va iubi mai presus decât orice. Este o persoană realistă care va dezbate problemele existente din viaţa celui mic şi-i va pune pe tavă nenumărate opţiuni pentru a fi sigură că acesta va lua în considerare toate aspectele înainte de a lua vreo decizie. Întotdeauna va miza pentru sport sau pentru alte activităţi ce au loc afară,pentru socializare şi comunicare.

2.    Rac

Femeia Rac este o familistă convinsă prin natură firii sale. Va face tot ce-i stă în putinţă pentru binele partenerului de viaţă dar mai ales pentru copilul sãu. Toate priorităţile şi principiile ce le-a avut până în acest moment al vieţii se vor concentra strict pe creşterea,educarea şi mai ales iubirea necondiţionată a bebeluşului.

Citeste articolul complet pe YVE.ro



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
zodii horoscop adobestock jpg
test cancer prostata jpg
zodiac 600x400 jpeg
iosif rus facebook jpg
principala jpg
Horoscop, foto Shutterstock jpg
zodii horoscop pixabay jpg
zodiac zodii horoscop shutterstock1 jpeg
image
image