Buritto mexican, rețeta simplă cu care Miruna Lica a vrăjit internetul. Ingredientele care îi dau un gust de neuitat

Miruna Lică, fosta colegă și prietenă a matinalilor de la „Neatza cu Răzvan și Dani”, a fost invitată în emisiunea „Vorbește lumea”, difuzată la Pro TV, acolo unde a prezentat cea mai delicioasă rețetă de burrito mexican. Așadar, pentru pofticioși, bloggerița a arătat și a explicat pas cu pas, cum prepară ea cel mai bun burrito.

Buritto mexican, rețeta simplă cu care Miruna Lica a vrăjit internetul. Foto: colaj/captura TV
Buritto mexican, rețeta simplă cu care Miruna Lica a vrăjit internetul. Foto: colaj/captura TV

Rețeta delicioasă de burrito mexican a Mirunei Lică

Miruna Lică este cunoscută atât la TV, cât și în mediul online pentru talentul ei culinar. Food-bloggerița a fost, de curând, în emisiunea „Vorbește lumea”, acolo unde a făcut furori cu rețeta sa de buritto. Pentru ingrediente, tânăra a specificat că avem nevoie de: carne de vită, fasole roșie, roșii cuburi în conservă, ceapă și condimente.

„Astăzi facem burrito, dar pentru burrito avem nevoie de chilli con carne. Ca să facem chilli con carne, avem nevoie de carne de vită, fasole roșie, roșii cuburi în conservă și bineînțeles, ceapă. O să punem ceapa la călit. După ce ceapa o să devină translucentă, adăugăm și cărnița tocată și roșiile. Foarte important, avem nevoie de niște condimente că asta îl diferențiază, practic, de o tocăniță cu carne tocată de vită.

Aici aș menționa așa: fulgii de chilli, chimionul măcinat, și eu pun și puțină scorțișoară. După ce terminăm chilli con carne, după ce scade și se îngroașă sosul, avem nevoie de încă câteva ingrediente. Mai exact, niste cheddar pe care o să îl dăm pe răzătoare, lipii mexicane mari. Vă sfătuiesc să le țineți în folie până când le folosiți, pentru că se usucă la temperatura camerei. Orez gata fiert, alb și o să mai facem și niște guacamole. O să amestecăm niște avocado cu puțină zeamă de lămâie și puțin coriandru proaspăt”, a explicat Miruna Lică în emisiunea „Vorbește lumea”

Cum se prepară burrito mexican. Miruna Lică explică totul pas cu pas

Cât despre modul de preparare, Miruna a mărturisit, dar a și demonstrat, că este unul extrem de simplu.

„Le băgăm pe toate în lipie, le rulăm și obținem un burrito. Îl pun pe grill și pe o parte și pe cealaltă, pentru că avem cheddar și vreau să se topească în interior. Am lipia, am pus la bază orez, iar pe deasupra o să punem chilli con carne. Este foarte important să respectăm acești pași pentru că chilli con carne conține sos. Și atunci, ca să nu se înmoaie lipia noastră, e bine să punem peste orez, astfel încât sosul ăla să se îmbibe în orez, în cazul în care este în exces.

Chilli con carne are carne de vită, fasole roșie, puțină ceapă și roșii în conservă. După ce am pus chilli con carne, punem și niște salată iceberg, pe care eu am amestecat-o cu puțină zeamă de lămâie, asta ca să fie puțin fresh. Ca să fie fie și mai fresh de atât, burrito-ul nostru, punem și puțin guacamole. Pe deasupra punem niște cheddar dat pe răzătoare.

Îl împăturim începând cu marginile pe care le aducem în interior, apoi  luăm partea dinspre noi și aducem peste. Începem ușor,ușor să strângem compoziția în mâini, astfel încât să nu iasă. Acum îl punem pe grill și îl întoarcem o dată, de două ori și suntem gata să mâncăm”, a mai adăugat ea.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
paste iaurt shuttestock1 jpeg
zodii png
portocale banane eatingwell1 jpeg
Zacusca  Foto Pixabay (1) jpg
image png
Captură de ecran din 2026 07 09 la 14 40 18 png
mariya m pasta 6263653 jpg
zodii, foto shutterstock jpg
image
image