Secretul Corinei Caragea pentru un păr strălucitor și lung. Masca-minune pe care o prepară de ani de zile
Lăudată mereu pentru podoaba sa capilară, Corina Caragea a explicat cum reușește să aibă un păr lung, sănătos și lucios. Aceste sfaturi oferite de vedetă pot fi folosite de doamnele și domnișoarele care vor să își creeze o rutină sănătoasă de îngrijire a părului.

Pe blogul său personal, Corina Caragea are un articol dedicat îngrijirii părului. Nu doar că a explicat detaliile la care este atentă, ci a și postat o rețetă de mască de păr făcută în casă.
Își tunde vârfurile despicate la timp
„Pentru că mulți dintre voi m-ați întrebat, unii chiar m-ați certat că nu dezvălui rețeta miraculoasă, hai să ne lămurim. Nu sunt convinsă că mă pot lăuda cu un păr perfect și că sunt în poziția de a da sfaturi. Am doar o moștenire genetică pe care o întrețin. Nu cred în produsele „miraculoase” care să mă transforme peste noapte. Cel mai frumos păr, cred eu, este cel îngrijit – spălat și tuns la vârfuri la timp. Aceștia sunt primii pași pe care îi fac.
Părul meu are culoarea lui naturală – castaniu închis. Nu este vopsit negru, nu a fost niciodată blond sau roșu, nu a fost agresat cu transformări radicale, chinuit cu decolorări sau alte atașamente false”, a explicat vedeta, pe blogul său personal.
Masca de păr și regulile aplicate de Corina Caragea părului ei
Prezentatoarea TV prepară o mască naturală pentru sănătatea părului ei, pe care îl tunde odată la trei luni și evită razele puternice ale soarelui, precum și folosirea unei cantități mari de produse de îngrijire.
„Ce mai fac pentru părul meu? Îi prepar o mască naturală atunci când, ca în viața oricui, trec prin perioade în care îmi cade în mod alarmant. Cred, de asemenea, că aspectul părului este în strânsă legătură cu sănătatea corpului – părul meu arată bine și nu are un aspect tern atunci când nu duc lipsă de vitamine, mă odihnesc, mă hrănesc adecvat și mă hidratez.
Masca o prepar singură din: ulei de ricin, ulei de măsline, gălbenușuri de ou, Bitter suedez, vitamina A uleioasă și vitamina E. Gramajele diferă în funcție de podoaba capilară a fiecăruia. Recunosc, masca nu este tocmai frumos parfumată și colorată, dar, cum se spune, „baba suferă la frumusețe”. Lăsând gluma la o parte, pe mine chiar m-a ajutat această rețetă. Iată cum o prepar:
Pe lângă aceasta, am grijă să îmi protejez părul: îl spăl, îl tund o dată la 3 luni, îl feresc la plajă și la piscină, nu îl încarc excesiv cu produse de styling și nu îl supun transformărilor bruște. Succes!”, a mai explicat Corina Caragea.



































