Baloane de săpun

Baloane de săpun

Ultima actualizare:
1 78447 original jpg jpeg

Se împlineşte un an de când românca Claudia Stroe a doborât recordul mondial: a reuşit să formeze nu mai puţin de 75 de baloane de săpun secundare într-o bulă uriaşă. Că suntem de-o şchioapă sau adulţi, sferele transparente şi uşoare ca fulgul continuă să ne fascineze.

Ca să creeze minunatele sale sculpturi cu bule, Claudia Stroe foloseşte o soluţie preparată din peste 10 ingrediente, care cresc rezistenţa baloanelor de săpun la curenţii de aer.Dacă în prezent săpunurile au arome care mai de care mai atrăgătoare şi se găsesc în formă lichidă sau solidă, prima reţetă a fost realizată de fenicieni, prin amestecarea grăsimii de capră cu cenuşă de lemn.Cel mai scump săpun din lume costă 2.800 de dolari. A fost realizat de un om de afaceri din Liban care s-a gândit să adauge, alături de ingredientele obişnuie, un compus inedit: o pulbere din aur şi diamante. Săpunul a fost denumit „Qatar“ şi a fost oferit un dar Primei Doamnă a acestei ţări. Dacă vrei să obţii propriul săpun cu parfumul preferat, găseşti informaţii despre ingredientele şi ustensilele necesare în cartea „Prepararea săpunului de casă“, de Anne Schaaf, apărută la Editura Casa. Spre deosebire de reţetele bunicilor noastre, cele propuse de autoare elimină sărarea şi fierberea, dar păstrează procedeul amestecării la rece. Grăsimea, de origine animală sau vegetală, este ingredientul principal folosit la fabricarea săpunului. În prezent, producătorii de săpunuri folosesc grăsimi procesate, precum şi ulei de măsline, de palmier sau de cocos.Pentru persoanele care au probleme dermatologice, cum ar fi eczemele, săpunurile cu glicerină sunt o alegere mai bună, pentru că hidratează pielea. Sunt potrivite în sezonul rece, pentru cei cu tegumentele uscate sau sensibile.Săpunul autohton Cheia a fost creat în 1886 de industriaşul Lupu Braunstein. La nivel european, este una dintre cele mai vechi mărci de produse de îngrijire personală. Era produs la fabrica „Apollo“ din Galaţi.  



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Șinele cu cârlige se dovedesc utile într o bucătărie mică   shutterstock 2801356591 jpg
bride groom feet wedding marriage ceremony jpg
clickpentrufemei ro   Pantofi de damă articole de garderobă care definesc stilul jpg
sad fairskinned adult woman blonde warm sweater jeans sitting windowsill sunny day mood concept jpg
beautiful young woman wearing professional makeup jpg
shutterstock 2594978185 jpg
portrait attractive young woman sitting bed morning jpg
top view woman experiencing anxiety jpg
image
image