De ce trebuie să bem apă înainte de cafea şi ceai?

De ce trebuie să bem apă înainte de cafea şi ceai?

Ultima actualizare:
1 75340 original jpg jpeg

A devenit un ritual să ne bem cafeaua sau ceaiul dimineaţa înainte sau după micul dejun. Dar ştiai că cel puţin 70% din populaţia adultă din întreaga lume consumă zilnic ceai şi cafea?

Ceai sau cafea? Care-i mai bun?

Cafeaua şi ceaiul sunt băuturile care cresc nivelul de energie şi ne ajută să ne concentrăm. Însă, în anumite culturi, oamenii beau cafea sau ceai seara, când se simt fără putere sau când nu se mai pot concentra la ceea ce muncesc.

Dar, ca în majoritatea cazurilor, există păreri pro şi contra. Unele studii arată că consumul de cafea sau ceai în mod regulat dăunează sănătăţii, dar alţii cercetători afirmă că atât ceaiul cât şi cafea au beneficii asupra sănătăţii.

De exemplu, se spune că prin consumul de cafea este provocată aciditatea, dar tot ea este cea care stimulează memoria. Iar ceaiul are capacitatea de a preveni cancerul, dar poate provoca ameţeli şi arsuri la stomac. Putem spune că aceste două băuturi sunt sănătoase într-o oarecare măsură, dar atunci când sunt consumate în mod excesiv, ele pot afecta sănătatea.

Ce conţin cafeaua şi ceaiul

Înainte de a spune de ce trebuie să bei un pahar de apă înainte de a bea ceai sau cafea, trebuie mai întâi să aflăm mai multe despre componentele lor. Cafea este facută din boabe de cafea, iar ceaiul din frunze de plante medicinale, în general. Însă, ambele conţin un compus cunoscut sub numele de cofeină, care este o substanţă capabilă să stimuleze energia. Dar consumul excesiv de cofeină poate avea efecte negative asupra sănătăţii, provocând anxietate şi afecţiuni cardiovasculare.

Ce spune studiul

Experţii spun că apa băută înainte de ceai sau de cafea ajută la diluarea conţinutului concentrat de cofeină şi la minimizarea efectelor dăunătoare. În plus, cafeaua are un nivelul de pH 5 şi ceaiul 6. Valoarea de pH a oricărei substanţe indică nivelul de aciditate, iar cafea şi ceaiul se încadrează în gama acidă.

Când consumăm băuturi care au nivelul de pH atât de mare, ne putem confrunta cu reflux de acid gastric, care poate cauza afecţiuni precum gastrită, arsuri, ulcer, cancer de colon sau pot deteriora pereţi stomacului. Aşadar, apa băută înainte minimizează activitatea acidă care are loc în stomac, menţinându-ne astfel sănătoase.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Sistem intestinal jpg
Luna plina in Varsator jpg
close up beautiful cat with little girl jpg
glass cup delicious acai brazilian dessert jpg
portrait anxious blonde girl posing studio jpg
relaxed smiling girl playing with her fluffy cat indoor shot amazing lady holding pet jpg
portrait blissful blonde woman posing with peace sign drinking cocktail happy tanned caucasian girl bright dress having fun summer resort jpg
clickpentrufemei ro   Oferte cu stil care dispar rapid Ce merită să vânezi la reducerile Wojas (1) jpg
image
image