Obiceiuri care îţi pot pune inima în pericol

Obiceiuri care îţi pot pune inima în pericol

Ultima actualizare:
1 73213 original jpg jpeg

Bolile cardiovasculare au ,,câştigat” din ce în ce mai mult teren în ultimii ani, fie că este vorba de seniori sau de cei tineri. Puţine persoane ştiu că o parte dintre obiceiurile zilnice pot duce în timp la apariţia acestor afecţiuni. Află din material care sunt obiceiurile nocive pentru inima ta, dar şi cum le poţi evita!

Privitul la televizor

Persoanele care obişnuiesc să se uite la televizor mai mult de patru ore pe zi au un risc cu 80% mai ridicat să sufere de probleme cardiace,afecţiuni care pot duce inclusiv la deces,atenţionează Sharad Kasarle,om de ştiinţă la Centrul de Nutriţie şi Cercetări DSK din India.

Chiar dacă persoana are o greutate normală,statul pentru perioade mai lungi de timp în faţa televizorului sau a calculatorului poate influenţa negativ nivelul zahărului sau al grăsimilor din sânge.

Iar toţi aceşti factori pot duce la apariţia problemelor cardiace. Mai mult,o parte dintre persoane obişnuiesc să mănânce în faţa televizorului,obicei nu tocmai sănătos. Astfel,riscul de apariţie a problemelor digestive sau a celor de greutate creşte semnificativ.

Află ce alte obiceiuri îţi pot afecta inima pe clicksanatate.ro.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Știrea momentului în România www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
milia puncte de grasime shutterstock 299945963 jpg
Fata ganditoare jpg
Femeie obosita FOTO Shutterstock jpg
sepia style effect with moon phase night sky (1) jpg
e190391e70eebe3deadddbd1f48daa9a58 jpg
orificiu chiuvetă jpg
Horoscope jpg
Insomnie FOTO Shutterstock (2) jpg
image
image