S-a aflat cine a scris Biblia. Se pare că nu a fost Dumnezeu!

S-a aflat cine a scris Biblia. Se pare că nu a fost Dumnezeu!

Ultima actualizare:

Peste tot în lume, milioane de creștini consideră că Biblia este cuvântul Domnului. Însă oamenii de știință vin cu altă ipoteză!

image

Biblia spune incredibila poveste a lumii, de la creația ei până la mântuirea oamenilor și Judecata de Apoi a lui Dumnezeu. Include povestea lui Adam și a Evei, Arca lui Noe, Crucificarea lui Iisus și Mântuirea oamenilor. Dar cine este autorul real al acestei capodopere de peste 700.000 de cuvinte?

Cu toate că se spune că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, opera nu este creație divină, ci are mai mulți autori... cât se poate de umani. Profesorul universitar Elizabeth Polczer e de părere că mai mult de 40 de oameni au contribuit la conținutul celei mai faimoase cărți din lume. Ce-i drept, spun povestea Domnului, însă nu sunt... Dumnezeu.

Iisus  foto   Shutterstock jpg

„Fiecare capitol al Bibliei trebuie analizat individual și găsit, pe cât posibil, autorul lui”, a precizat aceasta. Biblia nu a fost scrisă dintr-un foc, ci reprezintă o colecție de scrieri, cele mai vechi fiind datate de acum 3.500 de ani. Restul scrierilor au altă vechime, unele sunt necunoscute.

Dumnezeu  Shutterstock jpg

„Mai mulți cercetători sunt conviși că Scrisoarea romanilor a fost scrisă de Pavel Apostolul, iar Sfântul Ioan de Patmos este autorul Apocalipsei din Biblie”, a declarat expertul. Iar alte povești au autor necunoscut sau autori diverși, despre care s-au scris multe, însă nu s-a dovedit nimic concret.

Concluzia pe care o trage fiecare este că există mai mulți autori ai Cărții, care au transmis cuvântul lui Dumezeu de la o generație la alta, până în vremurile nostre, însă nu există un singur om care să fie cuprins toate învățămintele din Cartea Cărților și să le fi așezat în pagină. Toată lumea, însă, e de acord că nu contează atât apartenența scrierilor din Biblie, cât mai ales însemnătatea lor și dorința nostră de-a ne trăi viața în concordanță cu ce ne spune cuvântul lui Dumnezeu.

foto -Shutterstock



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Șinele cu cârlige se dovedesc utile într o bucătărie mică   shutterstock 2801356591 jpg
bride groom feet wedding marriage ceremony jpg
clickpentrufemei ro   Pantofi de damă articole de garderobă care definesc stilul jpg
sad fairskinned adult woman blonde warm sweater jeans sitting windowsill sunny day mood concept jpg
beautiful young woman wearing professional makeup jpg
shutterstock 2594978185 jpg
portrait attractive young woman sitting bed morning jpg
top view woman experiencing anxiety jpg
image
image