Trăieşti mai mult dacă bei cafea

Trăieşti mai mult dacă bei cafea

Ultima actualizare:
1 cafea jpg jpeg

Secole de-a rândul cafeaua a fost pusă pe eşafod, condamnată că este aducătoare de boli şi de adicţii. Mulţi regi şi împăraţi se temeau de ea căci "aduna" oameni în pieţe şi cafenele, "aburindu-i" cu aromele sale să-şi dezlege limba şi să se plângă, ba chiar să comploteze împotriva monarhului.

În anul 1674, regele Gustav al III-lea al Suediei, de exemplu, a crescut mai întâi taxele la cafea, apoi a interzis definitiv licoarea, în speranţa că va stăvili consumul neaşteptat de popularei băuturi. În zadar, însă. Curios ce efecte are aceasta asupra sănătăţii, tot el a iniţiat şi unul dintre primele studii asupra cafelei. A ales o pereche de gemeni identici, întemniţaţi pentru o crimă, şi a cerut ca zilnic unul să bea trei ceşti de cafea, iar celălalt trei ceşti de ceai. Prizonierul care a primit ceai a murit la 83 de ani. Fratele său care a primit cafea a mai trăit mulţi ani în plus.

Despre cafea toată lumea ştie că, dacă bei prea multă ziua, te poate ţine treaz noaptea. Cât de bine sau cât de rău face, însă, sănătăţii, nimeni nu ştia cu certitudine. Au, început, deci, să se facă tot felul de studii, iar dacă mai existau dubii asupra beneficiilor cafelei, ultimul le-a spulberat.

Beneficiile cafelei

În februarie anul acesta, un grup de cercetători au publicat în revista medicală "European Journal of Epidemiology" rezultatele cercetărilor lor, o analiză, de fapt, a 40 de studii anterioare ale cafelei. Astfel, aceştia au ajuns la concluzia că băutura poate inversa cauzele mortalităţii, indiferent de vârstă, sex, greutate corporală şi consum excesiv de substanţe nocive, cum ar fi tutun sau alcool.

Consumatorii de cafea trăiesc mai mult şi suferă de mai puţine boli cardiovasculare. În plus, cafeaua este unul dintre cei mai puternici aliaţi împotriva unor boli precum diabetul zaharat, boala Parkinson, cancer la ficat şi alte afecţiuni ale ficatului. Alte beneficii ale cafelei includ: ameliorează depresia şi alte afecţiuni mentale; protejează vasele sangvine cerebrale; promovează arderea grăsimilor; scade riscul de fibrilaţie atrială; îmbunătăţeşte circulaţia la nivelul foliculului pilos, putând astfel stopa căderea părului; are proprietăţi importante antioxidante şi antimutagene, care reduc riscul de apariţie a multor tipuri de cancere.

Mai citeşte şi: Puterile vindecătoare ale unei băi calde

Reversul medaliei

Pe de altă parte, studiile arată că pot exista şi efecte negative ale cafelei. Însă, ca întotdeauna, "cheia" stă în dozaj. Pentru a te bucura de beneficiile cafelei, aceasta trebuie consumată moderat, adică nu mai mult de 400 mg de cafeină pe zi. Asta înseamnă între trei şi cinci ceşti de cafea.

Chiar şi aşa, cafeaua poate avea reacţii negative, cum ar fi: iritabilitate, anxietate, creşterea tensiunii arteriale, frisoane, insomnie şi posibil risc crescut de glaucom. Iar, consumul excesiv poate duce chiar la deces. Doza letală de cafeină este de 10 grame pe zi, adică aproximativ 100 de ceşti de cafea.

Mai citeşte şi: Trucuri pentru slăbit susţinute de ştiinţă



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
actor  foto   profimedia 0590266956 jpg
little cute girl eating fast food sandwich with fries orange juice cafe fast food concept jpg
Sistem intestinal jpg
Luna plina in Varsator jpg
close up beautiful cat with little girl jpg
glass cup delicious acai brazilian dessert jpg
portrait anxious blonde girl posing studio jpg
image
image