Cauzele care nu te lasă să dormi noaptea

Cauzele care nu te lasă să dormi noaptea

Ultima actualizare:
1 76240 original jpg jpeg

Este firesc să ai perioade în care nu te poţi odihni prea bine noaptea, mai ales în zilele călduroase de vară, însă dacă lipsa somnului persistă, este cazul să identifici motivele pentru care se întâmplă acest lucru. Cauzele pot fi multiple, de natură emoţională sau care au legătură cu factori externi.

Temperatura nepotrivită

De cele mai multe ori, temperatura din cameră poate fi motivul pentru care nu poţi adormi. Indicat ar fi ca aceasta să fie menţinută între 15-23°C, chiar dacă poate părea că va fi prea răcoare pe timpul nopţii. Dacă simţi că temperatura este prea scăzută comparativ cu cea cu care erai obişnuită, acoperă-te cu o patură.

Sport seara

Mişcarea stimulează sistemul nervos şi dacă obişnuieşti să faci sport seara, surplusul de energie pe care l-ai căpătat în urma exerciţiilor îţi va da peste cap programul de somn. De aceea, încearcă să faci sport cu cel puţin 3 ore înainte de a merge la culcare.

Sursele de lumină

Chiar şi cea mai mică sursă de lumină, fie că este cea de la laptop, de la ecranul televizorului sau a telefonului mobil îţi vor distrage atenţia, încât vei adormi cu greu sau te vei trezi de mai multe ori pe parcursul nopţii. Cu cât este mai întuneric în cameră, cu atât mai bine. Înainte de culcare înlătură orice formă de lumină sau poartă o mască pe ochi.

Dormitorul transformat în birou

Dacă şi tu faci parte din categoria persoanelor care şi-a transformat dormitorul în birou, calitatea somnului tău va fi afectată în mod direct, deoarece creierul va face mai greu diferenţa dintre spaţiul destinat odihnei şi cel destinat muncii.

Cafeina

Nu mai este un secret că vei adormi mai greu dacă ai consumat cafea înainte. Nu uita că nu doar aceasta conţine cafeină, cât şi ceaiul, ciocolata şi alte produse alimentare, aşa că evită-le seara.

Mintea ocupată

Dialogul mental continuu, rememorarea întâmplărilor de peste zi, nu vor face altceva decât să îţi menţină creierul ocupat. Acesta are nevoie de detaşare şi de linişte pentru a se putea reface. Încearcă înainte de culcare una dintre cele mai cunoscute metode de relaxare, meditaţia, care te va ajuta să te concentrezi pe respiraţie şi să îţi goleşti mintea.

Lipsa ritualurilor

Ritualurile pe care le faci în fiecare seară, te pot ajuta să adormi repede şi să ai un somn odihnitor. Învaţă-ţi mintea să reacţioneze la anumiţi algoritmi, de exeplu, fă un duş cu apă călduţă şi ascultă muzică de fiecare dată când te pregăteşti de somn. Evită băile fierbinţi, deoarece acestea îţi accelerează metabolismu, încât vei întâmpina probleme în a te odihni.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Șinele cu cârlige se dovedesc utile într o bucătărie mică   shutterstock 2801356591 jpg
bride groom feet wedding marriage ceremony jpg
clickpentrufemei ro   Pantofi de damă articole de garderobă care definesc stilul jpg
sad fairskinned adult woman blonde warm sweater jeans sitting windowsill sunny day mood concept jpg
beautiful young woman wearing professional makeup jpg
shutterstock 2594978185 jpg
portrait attractive young woman sitting bed morning jpg
top view woman experiencing anxiety jpg
image
image