Antena 1 și-a dat în judecată propriul câștigător de la „Splash!”! A primit premiul de două ori, iar acum trebuie să dea banii înapoi cu dobândă

Antena 1 și-a dat în judecată propriul câștigător de la „Splash!”! A primit premiul de două ori, iar acum trebuie să dea banii înapoi cu dobândă

Situație neașteptată între Antena 1 și unul dintre foștii câștigători ai emisiunii „Splash! Vedete la apă”. Costin Gheorghe, fratele cântăreței Elena Gheorghe, a ajuns în instanță după ce a încasat de două ori premiul câștigat în cadrul competiției. O eroare a departamentului financiar al televiziunii a făcut ca suma să fie virată de două ori, iar postul a cerut recuperarea banilor, inclusiv a dobânzii.

Antena 1 l-a dat în judecată pe Costin Gheorghe, fratele cântăreței Elenei Gheorghe
Antena 1 l-a dat în judecată pe Costin Gheorghe, fratele cântăreței Elenei Gheorghe Foto: Instagram

În vara anului 2022, Costin Gheorghe a participat la „Splash! Vedete la apă”, unde a câștigat cea de-a cincea ediție. Premiul stabilit pentru această performanță a fost de 3.210 lei, potrivit documentelor depuse la dosar.

Banii au ajuns în contul său abia la finalul lunii noiembrie, însă, aproximativ trei săptămâni mai târziu, un angajat al departamentului financiar al Antenei 1 a repetat transferul. Astfel, fratele Elenei Gheorghe a încasat în total 6.420 de lei, deși avea dreptul la un singur premiu.

În cererea depusă în instanță, reprezentanții televiziunii au explicat situația:

„În motivare, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Costin Gheorghe la restituirea sumei de 3.210 lei, sumă plătită fără a fi datorată, întrucât a fost virată de două ori în contul său bancar, deși avea dreptul să o încaseze doar o singură dată”, potrivit Cancan.

Antena 1 a cerut banii înapoi și dobândă

Postul de televiziune ar fi încercat inițial să recupereze suma transferată din greșeală. Demersurile nu ar fi avut însă rezultatul dorit, iar situația a ajuns în fața judecătorilor.

„A precizat că încasarea dublă a sumei constituie îmbogățire fără justă cauză, generând obligația de restituire, conform art. 1.345 Cod civil. A mai arătat că, întrucât pârâtul a refuzat să primească notificarea nr. 3490/05.03.2024, a procedat la punerea sa în întârziere, conform art. 1.522 Cod civil”.

Televiziunea nu s-a limitat la solicitarea restituirii celor 3.210 lei, ci a cerut și dobândă legală, calculată începând cu 22 decembrie 2022.

„A solicitat, de asemenea, obligarea pârâtului la plata dobânzii legale, începând cu data de 22.12.2022, întrucât patrimoniul său s-a majorat nejustificat cu suma de 3.210 lei, iar el era obligat să restituie această sumă încă de la data primirii acesteia”, se consemnează în cererea de chemare în judecată.

Ce au decis judecătorii

Nici după începerea procesului Costin Gheorghe nu ar fi transmis un răspuns instanței. Documentele dosarului arată că acesta nu a completat formularul solicitat și nici nu a răspuns printr-un alt mijloc.

„Pârâtul nu a comunicat instanţei formularul de răspuns completat si nici nu a răspuns printr-un alt mijloc cererii formulate de reclamantă”.

Judecătorii au analizat probele depuse de Antena 1, printre care procesele-verbale prin care Costin Gheorghe fusese desemnat câștigător și cele două ordine de plată. În cele din urmă, instanța a admis cererea televiziunii și a decis că fostul concurent trebuie să restituie suma încasată în plus, dar și dobânda aferentă.

„În aceste condiţii, instanţa apreciază că sunt îndeplinite condiţiile plăţii nedatorate, astfel că va admite cererea şi va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3210 lei reprezentând plată nedatorată (…) Obligă pârâtul la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare, calculată prin raportare la debitul de 3210 lei, începând cu data de 22.12.2022 și până la data plății efective”.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Știrea momentului în România www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
mirela vaida si oana tomoiaga
Valerie, Mirela Vaida, Oana Tomoiaga jpg
oana mosneagu
valerie lungu si alex gilca
Ionuț Mocăniță și Claudia Ion
valerie lungu si alex gilca
image jpeg
torje si alexuc
image
image