VideoBianca Drăgușanu, dezvăluiri despre dieta ei: „Am o rutină foarte corectă”. Ce pune pe masă pentru un păr sănătos
Bianca Drăgușanu a vorbit deschis despre alimentația sa și despre modul în care își menține energia pe parcursul zilei. Vedeta spune că nu este adepta restricțiilor alimentare și că, atunci când vine vorba despre mâncare, preferă să nu sară peste mese. Mai mult, Bianca recunoaște că pâinea se numără printre alimentele pe care le consumă cu plăcere.

Vedeta este foarte atentă și la ceea ce mănâncă atunci când vine vorba despre îngrijirea părului. Bianca spune că acordă o importanță deosebită proteinelor și că, în prezent, nu mai poartă extensii, motiv pentru care își dorește să aibă o alimentație care să îi susțină sănătatea părului.
Bianca Drăgușanu nu renunță la pâine
În cadrul podcastului Roxanei Ciuhulescu, Bianca a povestit că are zile în care mănâncă pâine chiar de la prima masă a zilei. Vedeta spune că nu își privează organismul de alimentele care îi plac și că preferă să aibă cel puțin trei mese în fiecare zi.
„Am zile când mănânc și o pâine la micul dejun. Mănânc! În primul rând, aportul de proteine este foarte important pentru păr. Eu îmi iubesc foarte mult părul. Acum nu am niciun gram de extensii, este părul meu natural, iar pentru păr, eu trebuie să mănânc în fiecare zi proteine. Nu sar nicio masă, am minim trei mese pe zi, îmi place foarte mult să mănânc pâine, dar nu mănânc toată pâinea, doar coaja. În fiecare zi mănânc ouă și carne”, a spus Bianca Drăgușanu.
Vedeta a povestit și ce a mâncat într-una dintre zile. Micul dejun a fost unul consistent și a inclus pâine, salată de vinete și ouă fierte.
„De exemplu, astăzi am mâncat două colțuri de pâine ca să mă iubească viitoarea soacră, dacă va exista, cu salat de vinete făcută de mama și patru ouă fierte”, a povestit aceasta.
Ce mănâncă înainte de sală
Bianca Drăgușanu spune că pentru ea alimentația este importantă și pentru nivelul de energie. Vedeta nu este de acord cu ideea de a merge la sală fără să fi mâncat și susține că are nevoie de hrană pentru a putea face față antrenamentelor.
În aceeași zi, aceasta și-a luat mâncare la pachet, știind că urma să petreacă mai mult timp în trafic. Masa a constat în piept de pui la grătar, condimentat după preferințele sale.
„La ora 14.30, am avut pachețel cu mine, știam că sunt în trafic, și am mâncat piept de pui la grătar, gol, cu o tonă de piper și puțin zahăr”, a explicat Bianca.
Vedeta spune că îi place să mănânce și că nu consideră că trebuie să se înfometeze pentru a se menține în formă. În plus, aceasta a dezvăluit că folosește și suplimente pe care le-a inclus în rutina sa pentru îngrijirea părului.
„Îmi place să mănânc. Iau și niște suplimente pentru păr, am o rutină foarte corectă, eu trebuie să fiu sănătoasă. Dacă nu mănânc, nu am energie. Trebuie să ajung și la sală, merg la sală cu burta goală? Nu există”, a mai spus Bianca Drăgușanu.



































