Obiceiul banal a lui Mircea Badea, dacă vrei să slăbești. Dieta prezentatorului TV: „Am auzit peste tot”
Mircea Badea a afirmat că nu mai suportă subiectul dietelor, cu toate că acesta ar trebui să fie la ordinea zilei și acasă, deoarece este într-o relație cu Carmen Brumă. El a venit cu o sugestie ușoară: cine dorește să slăbească, să mănânce mai puțin și să se miște mai mult.

Mircea Badea, realizatorul TV, exasperat de subiectul dietelor, are o idee simplă pentru indivizii care vor să scape de kilogramele în plus: cine dorește să slăbească, să consume mai puțină mâncare și să facă mai multă mișcare.
„De ce îți trebuie diete? Nu este suficient să mănânci mai puțin?”
„Am auzit peste tot: ce alimente să mănânci ca să slăbești. Nu știu… Poate să mănânci mai puține alimente? Băi, frate, există o industrie întreagă legată de diete. Mă excedează subiectul cu dietele. Subiectul acesta mă obosește. Zici că trimitem rachete pe lună. De ce îți trebuie diete? Nu este suficient să mănânci mai puțin? Mănâncă aceleași lucruri care îți plac, dar scade cantitatea. Mișcă-te un pic pe jos. Nu îți trebuie echipament pentru așa ceva. Frățioare, mergi până la colț și înapoi. Du-te și mai du gunoiul o dată, de exemplu. Mergi până la ghenă și înapoi de două ori. Și mănâncă mai puțin”, a zis Mircea Badea, la Antena 3.
În 2023, prezentatorul TV a mărturisit că nu a mai băut apă de 30 de ani, în schimb consumă energizante:
„Eu beau căldări de energizante pe zi și mă culc. Eu nu vă spun să faceți ca mine, Doamne ferește! Beau căldări de energizante de peste 25 de ani. Eu când citesc astfel de știri, mă întreb cum de mai sunt pe planetă. Eu am consumat energizante de zici că-s acționar. Nu mai zic cât cico am băut… Nu contest adevărul acestor articole, doar că uneori mă întreb cum de mai sunt în viață”, a spus Mircea Badea la Antena 3.
Care este dieta lui Carmen Brumă
De cealaltă parte, Carmen Brumă a venit în ajutorul fanilor ei cu câteva recomandări. Ea e adepta unui stil de viață sănătos. Are o dietă echilibrată, dar face și foarte mult sport, iar rezultatul e vizibil:
„Dacă tu ți-ai respecta foamea și sațietatea, nu ai avea niciodată probleme cu greutatea. „Respectă orarul de 3 mese pe zi plus 2 gustări (nu sunt obligatorii, dar e bine să le ai în geantă, chiar dacă nu le mănânci). Încearcă să respecţi o parte din asocierile alimentare. Evită combinaţiile carne-cartofi, pâine-carne, paste-carne. Nu mânca nimic cu 3-4 ore înainte de culcare”, spune Carmen Brumă.
Vedeta este adepta amestecurilor neobișnuite, ca de pildă shaorma vegetariană mai benefică și ușor de digerat, precum shaorma cu avocado, roșii, pătrunjel, învelită într-o lipie făcută din făină de quinoa. Referitor la pâine, Carmen Brumă recomandă 80-100 de grame, în prima parte a zilei sau imediat după mișcare.
Vedeta spune că nu este nevoie să renunți de tot la alimentele care îți plac, dar nici să le mănânci zilnic.
„O dată sau chiar de două ori pe săptămână ai voie să mănânci alimentele la care pofteşti – un fel de mâncare şi un desert. În ziua în care mănânci desert, nu mai consuma fructe. Începe ziua cu un pahar mare de apă pe stomacul gol. Încearcă să elimini sau să consumi rar: alimente prăjite, caşcaval, brânză topită, feta, margarină, chipsuri, covrigei, produse de patiserie din făină albă, mezeluri”, spune ea.
Un alt sfat prețios pentru cei care vor să slăbească este să se antreneze de 3-4 ori pe săptămână.
„Poţi face un antrenament eficient chiar şi în 12 minute la tine acasă. Evită să mănânci la masa de seară carbohidraţi. Poţi face excepţie doar dacă ai făcut înainte antrenament. Mănâncă fructe la 1-2 ore înainte sau după masă, dar până în ora 15”.