Alte sporturi

Pagina 72
begu irina epa efeh 57055511 jpeg
Finală pentru Irina. Begu a pierdut (6-7, 4-6) în ultimul act al turneului WTA 250 de la Cleveland
Ocupantă a locului 74 WTA, bucureșteanca a avut o săptămână foarte bună înainte de startul US Open.
Alte sporturi
osaka naomi epa efe h 57064323 jpeg
Naomi Osaka recunoaște că a greșit prin retragerea de la Roland Garros
Deţinătoare a titlului la US Open, Naomi Osaka a declarat că retragerea ei de la Roland Garros, legat de refuzul de a vorbi cu presa, reprezintă o situaţie care nu se va mai repeta şi că "a învăţat să gestioneze mai bine lucrurile".
Alte sporturi
begu irina epa efe h 57055508 jpeg
După 4 ani, Irina Begu dispută din nou o finală WTA
Aflată pe locul 74 mondial, Irina Begu s-a calificat în finala turneului de categorie WTA 250 de la Cleveland. Este a opta finală din cariera jucătoarei din București.
Alte sporturi
ruse gabriela epa efe h 55100404 jpeg
Gabi Ruse s-a calificat pe tabloul principal de la US Open
Campioană WTA la Hamburg, iar apoi finalistă la Palermo, Gabriela Ruse (23 de ani) a reușit, în premieră pentru ea, să promoveze pe tabloul principal de la US Open. Alte trei din cele patru jucătoare române au pierdut în turul 3 al calificărilor.
Alte sporturi
feb3ac35 1d02 442a a14d f78f210b3c64 jpeg
Judoka Alex Bologa a cucerit medalia de bronz la Jocurile Paralimpice de la Tokyo
Originar din localitatea Derșida (județul Sălaj), Alex Bologa (25 de ani) a obţinut, astăzi (vineri, 27 august), medalia de bronz la categoria -60 kg din cadrul turneului de judo de la Jocurile Paralimpice de la Tokyo.
Alte sporturi
ana maria popescu eduard novak jpeg
Cum a reacționat Ana-Maria Brânză la medalia de argint a ministrului Eduard Novak de la Jocurile Paralimpice
Ana-Maria Popescu (Brânză) s-a numărat printre primii oameni de sport din țara noastră care l-au felicitat pe ministrul Eduard Novak pentru medalia de argint cucerită în această dimineață la Tokyo, la Jocurile Paralimpice. Acest gest pare să pună punct controversei care a umbrit performanțele olimpice ale sportivilor români într-o perioadă marcată oricum de criza Covid-19.
Alte sporturi
eduard novak jpeg
Carol Eduard Novak a câștigat o nouă medalie de argint, a treia, la Jocurile Paralimpice
Actualmente ministru al Tineretului şi Sportului, Carol Eduard Novak a obţinut, astăzi (vineri, 27 august), medalia de argint în proba de urmărire individuală 4.000 m din cadrul concursului de ciclism de la Jocurile Paralimpice de la Tokyo.
Alte sporturi
fb eduard novak jpeg
Ministrul Eduard Novak, în finală la cursa paralimpică de 4.000 de metri: "Azi alerg pentru aur!"
Eduard Novak, actualul ministru al Tineretului şi Sportului, are şansa de a obţine încă o medalie de aur la Jocurile Paralimpice, după cea din 2012, el calificându-se, vineri, în finala probei de urmărire individuală 4000 m din cadrul concursului de ciclism de la Tokyo.
Alte sporturi
simona halep jpeg
Cu cine vor juca Simona Halep și celelalte trei românce de pe tabloul principal la US Open
Cele patru jucătoare românce de pe tabloul principal al US Open și-au aflat adversarele.
Alte sporturi
marian dragulescu jpeg
Campionatul Mondial, ultimul bal pentru Marian Drăgulescu
33 de ani! Atât din viață și-a dedicat Marian Drăgulescu marii lui pasiuni, gimnastica! După o carieră impresionantă, la finalul acestui an, gimnastul se va retrage din sportul în care a câștigat 31 de medalii olimpice, mondiale și europene.
Alte sporturi
dinamo kiev epa efe h 57035838m jpeg
S-au stabilit urnele pentru tragerea la sorți a grupelor Ligii Campionilor. Șahtior este mai sus decât Dinamo Kiev
Uniunea Europeană de Fotbal Asociație (UEFA) a comunicat componența urnelor valorice pentru tragerea la sorţi a grupelor ediției 2021/2022 a Ligii Campionilor, care va avea loc la Istanbul, astăzi (joi, 26 august), de la ora 19.00. Echipa Dinamo Kiev, antrenată de Mircea Lucescu, face parte din a patra urnă valorică, în timp ce Șahtior Donețk, clasată pe locul 2 în campionatul Ucrainei, se află în cea de-a treia.
Alte sporturi
csmb braila handbal cupa romaniei 2021m jpeg
Două echipe feminine din București și tot atâtea din Provincie vor lupta pentru Cupa României
Echipele feminine de handbal Rapid Bucureşti, HC Buzău, CSM Bucureşti şi HC Zalău vor disputa Final Four-ul ediției 2021 a Cupei României, în weekend, la Brăila. Finala este programată duminică, 29 august, la ora 15.30.
Alte sporturi
williams serena venus epa efe h 54193340m jpeg
Accidentate, surorile Serena și Venus Williams nu vor participa la ediția din acest an a US Open
Ediția 2021 a US Open (30 august - 12 septembrie), ultimul turneu de grand slam al anului, nu îi va avea la start pe toți cei mai buni jucători ai momentului. De pe tabloul feminin vor lipsi surorile Serena și Venus Williams, care acuză probleme de sănătate, precum și Sofia Kenin (5 WTA), care a fost testată pozitiv cu noul coronavirus.
Alte sporturi
hcds constanta handbal supercupa 2021m jpeg
Echipa masculină de handbal HCDS Constanţa a învins pe Dinamo și a câștigat Supercupa României
Surpriză în ediția 2021 a Supercupei României la handbal. Campioană en-titre și participantă în ediția 2021/2022 a Ligii Campionilor, echipa masculină Dinamo Bucureşti a pierdut (18-19), la Alexandria, disputa cu HCDS Constanţa. A fost primul meci oficial al antrenorului Xavi Pascual la Dinamo. Cele două formații s-au întâlnit, anul acesta, și în finala Cupei României, victoria (27-20) revenind formației din Capitală.
Alte sporturi
bara irina epa efe h 56391971 jpeg
Irina Fetecău, Gabriela Talabă și Irina Bara au pierdut în turul 1 al calificărilor la US Open
Participante în faza calificărilor la US Open, Irina Fetecău, Gabriela Talabă și Irina Bara au pierdut în primul tur. Vor evolua direct pe tabloul principal Simona Halep, Sorana Cîrstea, Irina Begu, Patricia Ţig şi Ana Bogdan.
Alte sporturi
novak carol eduard epa efe h 50502453 jpeg
Jocurile Paralimpice: Carol Eduard Novak a stabilit un record personal la contratimp 1.000 de metri
La Tokyo au debutat Jocurile Paralimpice de vară, în întrecerile de astăzi (joi, 26 august) fiind implicați și câțiva reprezentanți ai României. La paraciclism, în proba de contratimp 1.000 de metri, Carol Eduard Novak s-a clasat pe locul 11. În proba individuală de urmărire 3.000 de metri, categoria de dizabilitate C2, Eduard Mihăiţă Moescu a ocupat locul al nouălea, penultimul.
Alte sporturi
turul ciclist al romaniei alex ciocan jpeg
Turul Ciclist al României este gata de start. Totul despre a 54-a ediție a competiției
Cel mai important eveniment din ciclismul autohton, Turul României, se apropie de cel de-al 54-lea start. Va fi o ediție care va alinia la start sportivi din opt țări, care vor concura între 31 august și 5 septembrie.
Alte sporturi
canotaj opt unu romania epa efe h 55243278m jpeg
Canotoarele de la 8+1 au intrat în „Cartea Recordurilor”
Stabilit în cursa de recalificare de la Jocurile Olimpice de la Tokyo, luna trecut, recordul mondial şi olimpic reușit de echipajul feminin de 8+1 al României a fost omologat de Guinness World Records.
Alte sporturi
popescu ana maria epa efe h 57062416m jpeg
Ana Maria Popescu Brânză n-a dorit niciodată terenul din Bușteni
La puțin timp după ce dubla campioană olimpică la gimnastică Sandra Izbașa a anunțat că renunță la titlul de „Cetățean de Onoare” al localității Bușteni și că nu a interesat-o niciodată cei 500 de metri de teren intravilan oferiți acolo, colega sa de club spadasina Ana Maria Popescu Brânză a precizat că a refuzat acel teren încă de acum opt ani.
Alte sporturi
gyulai ienei ileana jpeg
A murit soția lui Emeric Ienei. Ileana Gyulai fusese inclusă recent în Hall of Fame-ul Federației Internaționale de Scrimă
Sportul românesc este în doliu. Multiplă medaliată olimpică și mondială la floretă, ILEANA GYULAI IENEI (75 de ani) s-a stins din viață, astăzi (miercuri, 25 august), la Oradea.
Alte sporturi
mihaela buzarnescu jpeg
8 români joacă de marți în calificări la US Open, Iată programul lor
Se dă startul în calificările ultimului turneu de Grand Slam al anului, US Open. Iar românii au luat cu asalt tablourile la feminin.
Alte sporturi
izbasa sandra epa efe h 50339045m jpeg
Sandra Izbașa renunță la titlul de „Cetățean de onoare” al orașului Bușteni
Campioană olimpică la gimnastică, în 2008 și 2012, Sandra Izabaşa (31 de ani) a solicitat, într-o scrisoare deschisă postată pe contul său de Facebook, să i se retragă titlul de ”Cetăţean de onoare” al oraşului Buşteni, pe care l-a primit în 2014.
Alte sporturi
rodica buterez jpeg
Naționala feminină de volei are două ”finale” în două zile la Europene
Pentru naționala feminină de volei a României urmează două meciuri cât două finale la Campionatul European. La Cluj-Napoca, tricolorele sunt obligate să învingă Finlanda (marți) și Ucraina (miercuri) pentru a se califica în optimile de finală.
Alte sporturi
whittaker ben gettyimages 1233612082 1 jpeg
Ben Whittaker a fost primar pentru o zi
Medaliat cu argint la Jocurile Olimpice de la Tokyo, Ben Whittaker (24 de ani) a declarat că a fost "un vis împlinit" după ce a petrecut o zi ca primar al oraşului Wolverhampton.
Alte sporturi
maria mihalache model jpeg
Maria Mihalache, campioană și la atletism și pe podiumul de modă
Are 18 ani, face atletism de 11 și nu o învinge nimeni în probele de 100 și 200 de metri. Pe cât e de talentată, pe atât este de frumoasă, așa că a făcut primii pași pe podiumurile de modă.
Alte sporturi
eduard novak jpeg
Eduard Novak a ajuns la Tokyo pentru a participa la Jocurile Paralimpice. Mesajul ministrului
Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, care se află la Tokyo pentru a participa la Jocurile Paralimpice, a notat, într-un mesaj în social media, că prezenţa sa la competiţie reprezintă un vis împlinit.
Alte sporturi
alexia carutasu jpeg
Campionatul European a început la Cluj cu setul renașterii naționalei de feminine de volei
Primul Campionat European de volei găzduit de România după 58 de ani a început cu un set de vis pentru naționala feminină a țării noastre în compania ocupantei locului 5 de la Jocurile Olimpice, Turcia.
Alte sporturi
simona halep jpeg
Simona Halep, lovită din nou de blestemul accidentărilor
Simona Halep pare să fi făcut pact cu ghinionul în acest sezon în care deja a căzut de pe locul 3 pe 14 în lume. Ea s-a retras înaintea meciului din turul secund de la Cincinnati.
Alte sporturi
sportiva jpeg
Krisţina Ţimanouskaia, sportiva care a refuzat să revină în Belarus după JO, vrea să concureze pentru Polonia
Sprintera belarusă Krisţina Ţimanouskaia, care a refuzat să revină în ţara sa după Jocurile Olimpice de la Tokyo, îşi doreşte să concureze pentru Polonia, ţara care i-a acordat viză umanitară.
Alte sporturi
tecau krawietz jpeg
Horia Tecău atacă a șaptea calificare la Turneul Campionilor
Parteneriatul dintre Horia Tecău și germanul Kevin Krawietz a început ca o necesitate – românul nu avea partener, iar al neamțului se accidentase – și s-ar putea să-i ducă la Turneul Campionilor.
Alte sporturi