Simona Halep și soțul ei au fost nași la 10 zile după nuntă

Ultima actualizare:

    Simona Halep a fost nașă de botezFOTO: Instagram
Simona Halep a fost nașă de botezFOTO: Instagram

Simona Halep și soțul ei, Toni Iuruc, au fost nași pentru prima dată de la cununie. La 10 zile după ce au devenit soț și soție, cei doi au creștinat-o pe micuța Ava Carolina.

Ava este fiica directorului de imagine al Simonei, Cosmin Hodor și a actriței Irina Antonie. Amândoi sunt prieteni apropiați ai fostului lider mondial, așa că tenismena a acceptat cu mare bucurie invitația de a deveni părintele spiritual al micuței. Care pare a avea tenisul în sânge, nu doar pentru că tatăl ei este unul dintre cei mai experimentați directori de turnee din România, dar, ca o coincidență, micuța s-a născut chiar în aceeași zi cu Rafael Nadal, pe 3 iunie! Cum și nașa este cine este în tenis, petrecerea a avut ca temă tocmai acest sport, iar mulți invitați au venit din această lume minunată. Pe lângă Simona, au fost prezenți Horia Tecău, fostul tenismen Victor Crivoi, fostul lider mondial Ilie Năstase, fostul jucător de Cupa Davis Dumitru Hărădău sau fostul tenismeni Patrick Ciorcilă, în prezent organizatorul turneelor de tenis de la Cluj-Napoca.


    Nașa Simona Halep și alți foști tenismeni la petrecereFOTO: Instagram
Nașa Simona Halep și alți foști tenismeni la petrecereFOTO: Instagram

Petrecerea de duminică a durat până spre dimineață, așa că pentru Simona a avut o dublă însemnătate, pentru că ea la miezul nopții a schimbat prefixul, prilej pentru cei prezenți să-i ureze „La Mulți Ani”.


    Simona Halep, cu finuța eiFOTO: Instagram
Simona Halep, cu finuța eiFOTO: Instagram

După ziua de petrecere, Simona a revenit la antrenamente, pentru că plecarea spre SUA bate la ușă. Turneul de la Indian Wells va începe la 6 octombrie și Halep spre să prindă un loc între primii 10 capi de serie. Acum ea e pe locul 15, dar deja trei jucătoare de top s-au retras: Ashleigh Barty, Naomi Osaka și Serena Williams. Peste Ocean, Halep va fi însoțită de antrenorul Adrian Marcu, cooptat în echipa ei după ce acum 8 ani a renunțat la el.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net