Djoković, pas șchiopătat: eliminat la startul competiției. „A fost un meci ireal”
Alejandro Tabilo (32 ATP) l-a luat prin surprindere pe Novak Djoković (5 ATP) la turneul Monte-Carlo Masters, de unde l-a eliminat pe jucătorul sârb, miercuri, scor 6-3, 6-4, în turul doi al competiției. Tabilo l-a surprins pe sârb pentru a doua oară în mai puţin de un an, menținându-și bilanțul perfect împotriva fostului lider din tenisul mondial masculin.

Chilianul a beneficiat de o prestaţie sub aşteptări a lui Djoković şi s-a ţinut tare, în momentele critice, până la consemnarea victoriei remarcabile.
Precedenta înfrângere a lui Djoković pe zgură a fost în faţa lui Tabilo, la Roma, în sezonul trecut, când jucătorul de 27 de ani s-a impus cu 6-2, 6-3.
„A fost un an greu, aşa că au fost ceva emoţii”, a spus Tabilo, adăugând: „Mi-am amintit ce am făcut bine, data trecută şi, din fericire, am servit bine şi asta m-a ajutat foarte mult. A fost un meci ireal”.
„A fost, mai degrabă, cea mai proastă zi”
„Cea mai bună zi?! A fost, mai degrabă, cea mai proastă zi. Uitați-vă... Speram că nu se va întâmpla asta, dar era foarte probabil să joc așa. Groaznic! E un sentiment îngrozitor să joci așa și îmi cer scuze tuturor celor care au fost nevoiți să vadă asta. Nu știu. Nu am nicio explicație! O am și nu o am. Nu mă interesează prea mult. Totul e în regulă. Doar o mică, mică problemă. Nu sunt accidentat”, a declarat, de cealaltă parte, Djoković, sportivul de 37 de ani, punctând că va mai juca pe zgură doar la turneul de Grand Slam din Franța: „Roland Garros. Da, asta e tot”. Sârbul a continuat să vorbească despre meciul său, accentuând faptul că „a fost groaznic”. „Mă așteptam să joc măcar un meci decent. Nu să fie așa! A fost groaznic. Nu aveam așteptări mari, chiar nu aveam, știam că voi juca împotriva unui adversar puternic și știam că, probabil, voi juca destul de prost. Dar atât de prost... Asta nu mă așteptam”, a concluzionat jucătorul de tenis.
Cel mai bun rezultat al lui Tabilo la un turneu Masters 1000 a fost înregistrat anul trecut la Roma, unde a ajuns până în semifinale. Mai departe, la Monte Carlo, chilianul îl va înfrunta pe bulgarul Grigor Dimitrov, în turul al treilea.
Tabilo este doar al treilea jucător care l-a înfruntat pe Djoković de cel puţin două ori şi nu a pierdut, după rusul Marat Safin şi cehul Jiří Veselý.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!