Kubica va fi operat pentru a patra oară
"Profesorul Luigi Celli este disponibil, sâmbătă, pentru o intervenţie chirurgicală ce are ca scop îmbunătăţirea funcţionalităţii cotului în vederea recuperării", a anunţat, vineri, spitalul Santa Corona din Pietra Ligure, în care pilotul este internat de la 6 februarie.
În data de 21 februarie, după a treia operaţie, medicii afirmau că este posibil ca aceea să fi fost ultima intervenţie chirurgicală.
"Starea de sănătate a lui Kubica este satisfăcătoare, atât în ceea ce priveşte aspectul clinic cât şi în general", se menţionează în comunicatul spitalului, în care profesorul Celli este prezentat ca fiind "un expert renumit în chirurgia cotului".
Robert Kubica a fost operat cu succes de trei ori după accidentul survenit la un raliu în Italia, la 5 februarie, când a suferit mai multe fracturi la mâna şi piciorul drepte. Accidentul lui Kubica a avut loc la 4,6 kilometri de la plecarea în cursă, în localitatea San Lorenzo, când maşina a ieşit de pe carosabil în plină viteză şi s-a izbit de zidul unei mici biserici.
El a fost operat în ziua accidentului la mână, intervenţie în urma căreia membrul, aproape amputat în accident, a fost revascularizat şi fracturile au fost reduse. În data de 10 februarie a fost operat timp de nouă ore la picior, umăr şi partea posterioară a humerusului. La 21 februarie a fost supus unei a treia intervenţii chirurgicale, care a durat opt ore şi a vizat tot partea posterioară a humerusului drept.