Simona Halep, starul lunii iulie

Simona Halep, starul lunii iulie

Ultima actualizare:

    Simona Halep joacă azi în sfeturile de finală
Simona Halep joacă azi în sfeturile de finală

Simona Halep, care va ocupa locul doi în clasamentul mondial de săptămâna viitoare, a fost desemnată de fani pe site-ul wtatennis.com drept "starul în ascensiune a lunii iulie".

Ea a primit 82 la sută dintre voturi, fiind urmată de jucătoarea ucraineană Elina Svitolina (13 la sută) şi de japoneza Kurumi Nara (cinci la sută).

Halep a fost nominalizată şi la categoria "jucătoarea lunii iulie", sondaj în care a ocupat locul secund, cu 41 la sută din voturi, după americanca Serena Williams, locul 1 WTA, 49 la sută din voturi, dar înaintea danezei carline Wozniacki, locul 13 WTA, cu 10 la sută.

În iulie, Halep a câştigat la Bucureşti cel de-al doilea turneu din acest an, după cel de la Doha (Qatar).

Luna trecută, Halep a jucat doar în turneul de la Bucureşti, dar şi în a doua săptămână de la Wimbledon.

"Chiar mi-am dorit să joc în acest turneu şi să-l câştig. Finala a fost una emoţionantă. Publicul a fost incredibil şi vreau să le mulţumesc tuturor celor care au avut un rol în acest turneu", a spus Halep.

Celelalte vedete în ascensiune ale lunii în 2014 au fost canadianca Eugenie Bouchard (ianuarie, mai şi iunie), Kurumi Nara (februarie), Elina Svitolina (martie) şi Donna Vekici (aprilie).

În fiecare lună, WTA nominalizează trei jucătoare de până în 23 de ani, câştigătoarea fiind desemnată în urma voturilor fanilor de pe site-ul oficial al asociaţiei, wtatennis.com.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Al Hamlawi Craiova jpg
Meme Stoica jpg
Sabina Jaksova jpg
Mara Vasilescu Rapid jpg
Universitatea Cluj Rapid (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Ianis Hagi, nationala Romania (Sportpictures) jpg
Radu Dragusin (Sportpictures) jpg
image
image