Zmărăndescu: «Socrii spuneau că sunt un puşcăriaş!»
Divorţul luptătorului K1 Cătălin Zmărăndescu (37 de ani) de soţia sa, Cristina Zenovia (33 de ani), pare să fi fost cauzat de scandalul de anul trecut, când una dintre maşinile lui Gigi Becali a fost furată.
Apropiaţi ai familiei ne-au declarat că Zmărăndescu a fost distrus după ce a ieşit din arest. Cei 15 ani de căsnicie au fost puternic afectaţi de încătuşarea sportivului în scandalul „Recuperatorilor lui Becali".
Citeşte şi:
A ajuns la fund: Cătălin Zmărăndescu divorţează!
Cătălin Zmărăndescu s-a gândit să se sinucidă
Cătălin şi Cristina au fost nevoiţi să-şi vândă vila din Pipera şi să se mute, împreună cu cei doi copii ai lor, Alexandra (8 ani) si Mihai (11 ani) într-un apartament de trei camere dintr-un cartier mărginaş al Bucureştiului.
Colac peste pupăză, nici firma de pază şi protecţie, la care Cătălin era acţionar, iar soţia sa director, nu a supravieţuit scandalui, la scurt timp după eliberarea lui din puşcărie dând famliment.
Dar lucrul cu care Cătălin Zmărăndescu nu a fost de acord în ruptul capului, spun apropiaţii săi, au fost remarcile rudelor la adresa sa, de multe ori cei din familia Cristinei numindu-l „puşcariaşul de barbată-tău!".
În luna februarie a acestui an, Zmărăndescu a făcut o dezvăluire şocantă. Afectat puternic de problemele financiare cu care s-a confruntat după ce a a fost abandonat de Gigi Becali, luptătorul a mărturisit că a vrut să îşi pună capăt zilelor.
An dezastruos ca luptător
După o pauză de patru ani în care a lucrat pentru Gigi Becali, Zmărăndescu a revenit la începutul acestui an în circuitul luptelor de contact.
La primul său meci el l-a învins pe un bosniac, iar victoria l-a propulsat la Gala K 1 World Grand Prix Bucureşti. A fost făcut KO în mai puţin de 15 secunde de olandezul Valentijn Overeem.
În urmă cu două săptămâni, Zmărăndescu a urcat în ring la Local Kombat Constanţa pentru o confruntare cu bulgarul Kamen Georgiev , dar a abandonat în repriza a treia.