Alibec sau Nemec, dilema lui Gigi Becali. Care atacant e mai bun?

Ultima actualizare:

    Denis Alibec
Denis Alibec

Revitalizarea urgentă a lui Denis Alibec sau transferul dinamovistului Adam Nemec? E întrebarea care îl chinuieşte în aceste zile pe Gigi Becali în încercarea de a-i oferi lui Nicolae Dică un vârf de atac de valoare.

Criza de nervi făcută de „alintatul” Alibec la Voluntari s-a lăsat cu măsuri dure (excluderea provizorie din lot şi o amendă de 75.000 de euro), aceasta fiind soluţia radicală la care s-au gândit şefii FCSB-ului pentru a-l trezi la viaţă pe capriciosul Denis. Dacă lucrurile nu se vor schimba repede, atunci povestea lui Alibec în tricoul roş-albastru se va încheia, iar Gigi Becali va trebui să caute în altă parte omul de gol de care are atâta nevoie echipa sa.


    Adam Nemec
Adam Nemec

Deja se vorbeşte despre o ofertă concretă făcută dinamovistului Adam Nemec, slovacul care în ianuarie poate semna cu orice alt club, intrând în ultimele şase luni de contract cu gruparea din „Ştefan cel Mare”. La o analiză a calităţilor de care beneficiază Alibec şi Nemec, remarcăm o egalitate aproape perfectă, românul fiind mai bun la anumite capitole, iar slovacul la altele, la fel de importante.

Vârsta – Alibec

Pentru un sezon sau două, slovacul de 32 de ani poate fi o variantă, dar pe termen lung soluţia optimă e cea a internaţionalului român, care n-are decât 26 de ani. E o diferenţă care contează în cotele de piaţă (Alibec – 3 milioane de euro, Nemec – 1 milion de euro).

Viteza – Alibec

Într-un joc pe contre sau contra unui adversar mai puternic, actualul vârf al FCSB-ului a dovedit de multe ori că e imposibil de oprit atunci când are mingea la picior şi beneficiază de spaţiu de alergare. Din păcate, viteza nu-l ajută pe Alibec în marea majoritate a meciurilor din Liga I.

Tehnica - Egalitate

Nici unul dintre cei doi atacanţi nu se poate lăuda cu calităţi tehnice impresionante, prin care să dezechilibreze o apărare aglomerată. E adevărat, Alibec încearcă mai mult să dribleze şi să ia jocul pe cont propriu, dar realizările sunt la fel de inconsistente ca ale lui Nemec.

Joc aerian – Nemec

În ciuda înălţimii (1,87 metri), e foarte greu să ne aducem aminte de un gol cu capul marcat de Denis Alibec în cariera sa. În schimb, Adam Nemec are doar trei centimetri în plus (1,90 metri), însă detenta şi forţa loviturii de cap sunt două dintre armele sale principale.

Pase decisive – Egalitate

În meciurile mari, diferenţa s eface şi prin ajutorul dat coechipierilor în fazele de gol. În acest sezon, Alibec şi-a demonstrat calităţile de pasator în dubla cu Plzen, în timp ce Nemec a impresionat cu un „assist” de geniu în partida Anglia – Slovacia din preliminariile CM 2018.

Plasament – Nemec

Pentru că ajunge deseori în poziţii de mijlocaş şi îşi ia mingile foarte departe de buturile adverse, Alibec îşi iroseşte inutil energia, devenind neinspirat acolo unde contează, în careu. De partea cealaltă, Nemec e mai „vulpoi”, având arta de a fi la locul potrivit în momentul potrivit.

Forţa şutului – Alibec

În zilele sale bune, Alibec e o „sperietoare” pentru adversari oriunde s-ar afla pe teren. Astfel, nu de puţine ori, el i-a pus în dificultate pe portari cu şuturi puternice şi surprinzătoare din afara careului de 16 metri. Alibec e o soluţie şi pentru loviturile libere, lucru care nu se poate spune despre Nemec.

Disciplină tactică – Nemec

În ceea ce priveşte respectarea sarcinilor de joc stabilite de antrenor, Denis Alibec nu e cel mai fericit exemplu, el refuzând de multe ori să se implice în faza defensivă. La acest capitol, Nemec e mult mai riguros şi mai disciplinat.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net