Amintirile îl chinuiesc pe „Il Luce”! Nea Mircea, ghinionist în disputele cu românii

Ultima actualizare:

    Mircea Lucescu
Mircea Lucescu

Experimentatul tehnician român n-a avut niciodată noroc atunci când a trebuit să înfrunte formaţii de club din ţara natală. Joi, la cârma naţionalei turce, Lucescu senior e în faţa unui alt meci special.

Tricolorii conduşi de Cosmin Contra primesc mâine, la Cluj, vizita „otomanilor” antrenaţi de Mircea Lucescu. Vorbim de două naţionale care îşi ling rănile după ratarea calificării la Cupa Mondială de anul viitor. Ca urmare, amicalul e unul prin care România şi Turcia pornesc reconstrucţia în vederea campaniei pentru Euro 2020, următorul turneu final major. Aşadar, va fi o partidă de verificare în care, mai mult ca niciodată, vom sta cu ochii în special pe cei doi selecţioneri. Asta pentru că nu se întâmplă des ca cel mai galonat antrenor român să fie adversar al unei grupări din România, club sau naţională. În îndelungata sa carieră, Mircea Lucescu a fost în mai multe rânduri adversar al compatrioţilor săi, dar numai două din aceste situaţii au fost cu adevărat importante.

Mai întâi, suporterii Rapidului îşi aduc aminte cu plăcere de „războiul” Lucescu contra Lucescu din toamna europeană a anului 2005. Atunci, în grupele Cupei UEFA, nea Mircea l-a primit în vizită oficială la Doneţk chiar pe fiul său, Răzvan.


    Mircea Lucescu şi Răzvan Lucescu, după meciul direct din 2005
Mircea Lucescu şi Răzvan Lucescu, după meciul direct din 2005

Meciul Şahtior – Rapid s-a încheiat cu victoria giuleştenilor (1-0, gol Măldărăşanu), iar conferinţa de presă de după a fost una antologică, poza cu Mircea Lucescu sărutându-l pe cap pe Răzvan Lucescu făcând înconjurul lumii la acea vreme.

Dacă eşecul contra Rapidului lui Răzvan a fost unul cât se poate de dulce pentru „Il Luce”, nu acelaşi lucru se poate spune despre marea surpriză din 2009, când Şahtior Doneţk a părăsit Liga Campionilor după o dublă manşă cu Poli Timişoara. În turul trei preliminar, ucrainenii nici nu concepeau să se împiedice de formaţia antrenată de Ioan Ovidiu Sabău.


    Timişoara a eliminat-o pe Şahtior în 2009
Timişoara a eliminat-o pe Şahtior în 2009

La Doneţk, în tur, Timişoara a scos însă un 2-2 miraculos, cu Gigel Bucur autor al ambelor goluri. În retur, Şahtior a pornit din nou cu prima şansă, a dominat copios, dar scorul a rămas alb (0-0), iar Timişoara s-a calificat în play-off-ul Ligii Campionilor datorită golurilor mai multe înscrise în deplasare. Eroul meciului decisiv de la Timişoara a fost portarul bănăţenilor, nimeni altul decât Costel Pantilimon, care ar putea fi încă o dată adversar al lui Mircea Lucescu în amicalul România - Turcia de la Cluj.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net