Dan Petrescu: ”Fără VAR nu avem nici o șansă la titlu”

Ultima actualizare:

    Rondon l-a păcălit pe arbitru la această fază, și el a acordat penalty la singurul fault care nu a fostFOTO: Sportpictures.eu
Rondon l-a păcălit pe arbitru la această fază, și el a acordat penalty la singurul fault care nu a fostFOTO: Sportpictures.eu

CFR Cluj a terminat la egalitate, 1-1, meciul disputat în deplasare cu Viitorul Constanța, la capătul unui meci marcat de multe greșeli de arbitraj ale centralului Marcel Bârsan.

La finalul partidei, antrenorul campioanei, Dan Petrescu, era extrem de revoltat de felul în care a fost arbitrat. El este convins că dacă ar fi existat sistemul VAR formaţia sa ar fi beneficiat de trei penalty-uri. ”Viitorul a ajuns la poartă? Am stat numai la ei în careu. Nu sunt supărat pe arbiru, sunt supărat că n-avem VAR în România. Dacă era vedea, dădea trei penalty-uri şi plecam acasă. Kazahstan are VAR și în liga a doua, noi nu avem. Ce vină are arbitrul dacă nu vede? La fel s-a întâmplat și la FCSB – Dinamo. Cum să vadă arbitrul dacă ăla a fost penalty sau nu? Ce să le zic băieţilor mei? Şi-au dat viaţa, n-a vrut mingea să intre, deşi s-a jucat la o poartă. Restul că avem zece galbene luate.... În rest, îi felicit pe băieţi pentru atitudine. Echipa face nişte rezultate fantastice, clubul e fericit, o să fie bani, mai mult ce să facem? Mai ales dacă suntem arbitraţi ca azi, va fi foarte greu. Fără VAR n-avem nicio şansă la titlu”, a spus după meci ”Bursucul”, are a primit, totuși, lovitură de la 11 metri, culmea, în urma singurul duel din careu care nu a fost neregulamentar!

Problema introducerii sistemului de arbitraj video este tot mai prezentă în fotbalul românesc. Și după meciul dintre FCSB și Dinamo (scor 3-2) s-a deschis aceeași discuție, după ce arbitrul de centru Radu Petrescu nu l-a eliminat pe dinamovistul Janusz Gol după ce l-a lovit cu cotul în cap pe Perianu, dar a dictat și un penalty eronat pentru FCSB la o intervenție regulamentară a apărătorului dinamovist spaniol Isma Lopez.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Gabi Muresan jpg
gabi muresan jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Jude Bellingham si Elliot Anderson, nationala Anglia (EPA) jpg
gabi muresan facebook  2 jpg
ML Vitebsk Universitatea Craiova, turul intai in Liga Campionilor (Sportpictures) jpg
Gabi Muresan jpg
Franta Paraguay, Campionatul Mondial (EPA) jpg
image
image