Două suspendări pentru o înjurătură

Ultima actualizare:

    Rapidiştii şi petroliştii  vor juca fără  spectatori o etapăFoto: Mediafax
Rapidiştii şi petroliştii vor juca fără spectatori o etapăFoto: Mediafax

Liga I îşi pierde oricum din spectatori, dar forurile conducătoare, în loc să ajute, mai mult dau în cap fenomenului. Din nou Comisia de Disciplină a LPF a dat dovadă de exces de zel şi le-a pedepsit grav pe Rapid şi Petrolul după jocul de sâmbăta trecută.

Deşi nu s-a produs niciun incident major, Bogdan Nicolae, observatorul jocului de pe „Ilie Oană”, a simţit nevoia să se bage în seamă. Practic, acesta a notat în raportul său că cele două galerii s-au înjurat reciproc, iar la scandarea giuleştenilor, „Cetăţene din Ploieşti, să-ţi dau ..... s-o beleşti”, prahovenii au răspuns cu apelativul rasist „Ţiganii, ţiganii!”. Doar pentru aceste două remarci, Rapid şi Petrolul au primit câte o etapă cu terenul suspendat. Pentru feroviari înseamnă meciul cu Astra, de duminică, iar pentru „Lupi”, cel cu CFR Cluj, din etapa viitoare. Pe lângă aceste sancţiuni, bucureştenii au fost amendaţi cu 10.000 de lei, iar ploieştenii cu 25.000 de lei.

Contactat telefonic, Daniel Cernat, preşedintele Comisiei de Disciplină, a declarat că există acoperire regulamentară pentru cele două pedepse, Petrolul intrând sub incidenţa legii rasismului, iar Rapid sub cea a provocării injurioase.

Că este aşa, nu ne îndoim, dar din nou se crează impresia că instituţiile care ar trebui să sprijine un fotbal românesc şi aşa bolnav şi părăsit de suporteri şi investitori, îndepărtează mai mult lumea de pe stadioane, de fiecare dată când au ocazia. Victimele Rapid şi Petrolul au însă şi propriile versiuni pentru aceste pedepse exagerate şi trase de păr. Giuleştenii îl acuză pe influentul Dinu „Vamă”, preşedintele Astrei, că ar fi tras din nou sforile ca să-şi înlesnească deplasarea din Grant. În schimb, prahovenii cred că Steaua e şi ea implicată, având inetersul ca CFR să nu fie pusă sub prea mare presiune la meciul de pe „Ilie Oană” şi să le provoace prahovenilor alte pierderi de puncte, importante în lupta directă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net