Ilie Năstase şi-a scos soţia la meci
Multă lume bună la meciul de aseară al naţionalei României. Din păcate, visele frumoase s-au destrămat rapid, după ce Grecia a eliminat România din drumul ei spre Campionatul Mondial.
La tribuna oficială, Ili Năstase şi soţia sa, Brigitte, au sosit cu mai bine de o jumătate de oră înaintea startului partidei. Bun cunoscător al fotbalului, nelipsit de la meciurile naţionalei şi ale Stelei, fostul lider mondial al tenisului s-a întreţinut cu toţi vecinii de la oficială.
Gică Popescu şi Ilie Dumitrescu au depănat amintiri înaintea meciului
La meci a fost prezent şi designerul Mihai Albu, care a venit neînsoţit. Şi el, ca toţi ceilalţi 50.000 de români prezenţi la meci, spera într-o calificare miraculoasă la Mondiale.
Gino Iorgulescu, nou-alesul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a urmărit partida de la oficială, alături de fostul premier Adrian Năstase, un apropiat al său de pe vremea când fostul apărător al Sportului şi al echipei reprezentative era preşedinte la FC Naţional.
Gino Iorgulescu a urmărit meciul alături de Adrian Năstase
Giovani Becali a sosit la meci cam cu 45 de minute înaintea startului
Din tribune nu puteau lipsi componenţii Generaţiei de Aur. Gică Popescu şi Ilie Dumitrescu au urmărit meciul din locuri apropiate, dar s-au întreţinut minute bune înaintea startului partidei. De asemenea, Lupescu, coleg cu cei doi la succesul de acum 20 de ani de la Cardiff, a venit special din Elveţia - el lucrează la UEFA - pentru a fi prezent la acest meci istoric pentru fotbalul românesc.