Pe ei nu-i vrea nimeni

Ultima actualizare:

    Costin Lazăr încearcă cu disperare  să-şi găsească echipă, pentru a nu  pierde contactul cu echipa naţională
Costin Lazăr încearcă cu disperare să-şi găsească echipă, pentru a nu pierde contactul cu echipa naţională

În ultimii ani, acelaşi film dramatic pare să se repete în fiecare perioadă de transferuri. Câţiva fotbalişti plecaţi în străinătate devin de-a dreptul renegaţi la cluburile lor şi se antrenează prin parcuri în momentele când ar trebui fie să joace, fie să se se afle în pregătiri. Şi acum e la fel.

Cazurile Ciprian Marica şi Gabriel Torje din sezonul trecut, care şi-au găsit echipe undeva în luna septembrie se repetă. Situaţia lui Costin Lazăr e cea mai gravă, mai ales în contextul meciului cu Grecia, până la care mai sunt două săptămâni. Fostul rapidist s-a despărţit în această vară de PAOK Salonic şi nu-şi găseşte echipă. A avut o propunere de la Steaua, refuzată, şi nişte discuţii cu câteva echipe din Cipru, Turcia şi Israel, nefinalizate însă. Lazăr se antrenează singur şi are şanse minime să fie chemat la lot. Această absenţă este foarte importantă în condiţiile în care Alexandru Bourceanu este indisponibil pe perioadă îndelungată din cauza unei accidentări şi Victor Piţurcă îl are valid la închidere doar pe „arabul” Pintilii. Într-o situaţie similiară se află şi Bănel Nicoliţă. Jucătorul în vârstă de 29 de ani şi-a reziliat contractul cu Saint Etienne. Fostul stelist aşteaptă propuneri, dar salariul cerut public, minimum 500.000 de euro pe sezon, îi face pe posibilii pretendenţi să dea înapoi. S-a vorbit despre un transfer al lui Nicoliţă în Brazilia, la Internacional Porto Alegre, dar până acum totul s-a dovedit a fi fantasmagoric. Un alt caz dramatic este cel al lui Aurelian Chiţu. Plecat vara trecută cu mari speranţe de la Viitorul lui Hagi, la Valenciennes, în Ligue 1, acesta a fost din start împrumutat la Pas Giannina, în Grecia. Cum francezii au retrogradat în Liga a II-a, Chiţu n-a mai fost primit înapoi la echipă.

Rusescu, disperat să plece

Cel mai greu pare să fie însă în această perioadă pentru atacantul Raul Rusescu. Fostul stelist ştie că Sevilla nu-l va păstra nici în acest sezon în lot, dar nici nu-şi găseşte altă echipă. În ciuda evoluţiei bune avute în împrumutul său la Braga, Rusescu pare blestemat în condiţiile în care nicio negociere nu ajunge la final. Aşa s-a făcut ca rând pe rând Palermo, Chievo, Deportivo la Coruna, Cordoba sau Valladolid, posibile destinaţii vehiculate pentru român, să cadă fără explicaţii.

Cristian Săpunaru, ultima victimă

Sezonul în Primera Division a început în acest weekend şi prima etapă trebuia să debuteze cu un şoc pentru Cristian Săpunaru. Românul se aştepta să îmbrace tricoul lui Elche în confruntarea bombă cu Barcelona, de pe Camp Nou, dar cu trei zile înainte de meci a avut parte de altceva. Spaniolii i-au propus rezilierea contractului pentru că era prea mare, în jur de 800.000 de euro pe sezon, şi decât să intre într-un război surd, a acceptat. Astfel, fostul rapidist se alăturăşi el celorlalţi renegaţi în căutarea unui nou loc de muncă.

cristi sapunaru jpeg

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net