Răzvan Lucescu devine milionar
Şefii clubului din Qatar au anunţat mutarea ca fiind oficială, iar actualul antrenor al Rapidului îl va înlocui pe brazilianul Pericles Chamusca.
Informaţia a fost preluată rapid de presa din Qatar şi pe lângă aducerea românului, clubul va face şi achiziţii importante.
Lucescu junior a preluat Rapidul în vara trecută, iar acordul cu giuleştenii e valabil încă un sezon, cu drept de prelungire pe încă doi ani. La aflarea veştii că ar putea rămâne fără antrenor, George Copos a trecut la ameninţări: "Răzvan Lucescu are contract ferm cu noi. Nu poate pleca de la Rapid, a semnat un contract pe doi ani. Eu nu discut despre o plecare, aşa ceva nu se poate realiza. Sunt penalităţi de milioane de euro dacă rupe unilateral contractul, nu-şi permite nimeni să facă aşa ceva. Şi sincer, nici nu cred".
Însă, antrenorul şi-a dat deja acordul să plece, mai ales că salariul său în Qatar va fi de un milion de euro, sumă la care se adaugă bonusuri de performanţă. În plus, echipa va juca în Liga Campionilor Asiei, unul dintre adversari urmând a fi chiar Olăroiu, tehnician dorit de Al Jaish, dar care a declinat oferta.
Noul sezon va începe în septembrie, iar fosta echipă a lui Pericles Chamusca a încheiat pe locul doi ediţia trecută, ceea ce îi dă dreptul să activeze în Liga Camponilor Asiei. Răzvan va avea la dispoziţie mai mulţi brazilieni dar şi pe algerianul Karim Ziani, care a jucat la VfL Wolfsburg sau Olympique Marseille.
«Razfan Lujiscu» şi nunta
Interesant e că în anunţul publicat pe site-ul oficial al lui Al Jaish privind sosirea lui Răzvan Lucescu la echipă, tehnicianul român e botezat "Razfan Lujiscu". Apoi, în acelaşi comunicat fanii echipei din Qatar sunt invitaţi la nunta unuia dintre şeicii care conduc echipa.