Trabzonspor vrea să scape de Bourceanu

Trabzonspor vrea să scape de Bourceanu

Ultima actualizare:

    Bourceanu era titular la Trabzonspor până să se accidentezeFoto: Guliver/Getty Images
Bourceanu era titular la Trabzonspor până să se accidentezeFoto: Guliver/Getty Images

Alex Bourceanu a suferit o lovitură la genunchiul drept în timpul cantonamentului din vară şi pare că nu-şi mai revine. El i-ar fi anunţat pe conducători că nu vrea să încaseze salariu în perioada în care nu va fi pe teren, însă “başcanii” i-au pecetluit soarta.

Fosta vedetă a Stelei a ajuns în iarnă la Trabzonspor pentru 1,3 milioane de euro şi în campionatul din “Ţara Semilunei” a avut o evoluţie apreciată în sezonul trecut. Acum promitea să devină un lider, dar o accidentare l-a distrus.

A fost la o clinică din Germania pentru un control de specialitate, acum e în refacere, însă nu se ştie exact când va activ din nou, termenul fiind de câteva luni. A apelat la şefi, anunţându-i că renunţă la leafă atât timp cât stă pe tuşă, el fiind remunerat crescător şi având pentru acest sezon 725.000 de euro pe an. Oficialii nu i-au comunicat decizia, dar au adus încă un străin în lot, numărul fiind limitat la şase în Turcia, semn că el nu prea mai are loc. Mai mult, antrenorul care l-a vrut pe român nu mai e la echipă. Acum, şefii îl aşteaptă să-şi revină şi vor să-l împrumute, acordul său fiind valabil până în 2017. Bourceanu ar fi tentat să se întoarcă în Liga I, dar mai întâi trebuie să fie apt sută la sută. În plus, din cauza accidentări, el ratează şi partida din septembrie când “tricolorii” vor întâlni Grecia în preliminariile EURO 2016.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Kevin Keegan selectioner Anglia   Getty jpg
fani u cluj foto Cristian Cosma jpg
banner rafaela pestritu shakira png
Leo Messi si Lamine Yamal, dupa finala de la Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
image png
Fabian Ruiz  stanga , finala de la Campionatul Mondial 2026, Spania Argentina (EPA) jpg
familia maruta jpg
Ferran Torres, nationala Spania, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
image
image