Real, sezon istoric: după titlul intern, s-a calificat în finala Ligii Campionilor

După un meci intens, Real Madrid a reușit să se califice în finala din Liga Campionilor, impunându-se, miercuri, în fața lui Bayern München, cu 2-1, după ce în tur scorul fusese 2-2. Situația este cu atât mai specială, dat fiind faptul că spaniolii au reușit să-și găsească tăria de a reveni, deși erau conduși cu 0-1.

Real Madrid se va lupta pentru cel mai tare trofeu intercluburi (FOTO: EPA)
Real Madrid se va lupta pentru cel mai tare trofeu intercluburi (FOTO: EPA)

Pe tabelă și-au trecut numele Joselu ('88 și '90+1) pentru Real Madrid şi Alphonso Davies ('68) pentru Bayern. „Este un dezastru absolut!”, a concluzionat antrenorul lui Bayern, Thomas Tuchel, în contextul în care echipei sale i-a fost anulat un gol, înscris însă după ce unul dintre tușieri arătase offside, iar nemții au fost de părere că faza ar fi putut relansa lupta pentru calificare. Condusă cu 2-1 în prelungiri, Bayern a crezut că a egalat, atunci când Matthijs de Ligt a reluat cu capul o deviere a lui Thomas Müller, în minutul 90+13. „Este un dezastru absolut această decizie. Trebuie să lăsăm acţiunea să se desfăşoare până la final. Aceasta este regula, mai ales că este atât de aproape de poartă. Prima greşeală a fost făcută de arbitrul de tuşă, iar a doua de arbitru de centru”. 
Pe de altă parte, tehnicianul lui Real, Carlo Ancelotti, a savurat din plin victoria: „Suntem fericiți, s-a întâmplat din nou ceea ce s-a mai întâmplat de multe ori. Este ceva inexplicabil! Niște suporteri care ne împing de la spate și niște jucători care cred până la capăt. Am jucat bine, a fost un meci dificil, dar am avut controlul, nu ne-am pierdut cu firea atunci când au marcat și am reușit să revenim. Le mulțumesc suporterilor, clubului și, în primul rând, jucătorilor, care au făcut un sezon neașteptat de bun. Eu nu mă așteptam! Vaporul Real Madrid are un căpitan care se numește Florentino Pérez, care este un președinte fantastic și a reușit să creeze o generație de jucători care, să sperăm, vor reuși să câștige Liga Campionilor. Am avut multe probleme, multe accidentări. Nu ne-am plâns niciodată și cred că echipa a profitat de aceste probleme pentru a arăta că are caracter”.

Real Madrid, de 14 ori campioană în marea competiție

Finala se va juca, astfel, între Borussia Dortmund și Real, prima trecând în penultimul act de Paris Saint-Germain, câștigând cu 1-0 atât turul, cât și returul. Dortmund a reușit să cucerească Liga Campionilor o singură dată în istoria sa, în anul 1997, în vreme ce Real a triumfat de nu mai puțin de 14 ori. Lupta pentru trofeul celei mai tari competiții intercluburi de fotbal, ajunsă la ediția cu numărul 69, se va da pe 1 iunie, de la ora 22, meciul fiind programat să se dispute pe celebrul stadion Wembley, fiind pentru a opta oară când ultimul act al întrecerii se dispută la Londra.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Nationala Romaniei (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net