Urmașul lui Hagi pe postul de selecționer? Cine e favorit să vină
În contextul înfrângerilor pe linie în Liga Națiunilor cu Gheorghe Hagi (61 de ani) la „cârma” naționalei, zvonurile unei schimbări la conducerea echipei se înmulțesc, unele „voci” din lumea fotbalului susținând că Edward Iordănescu (48 de ani) ar fi fost aproape de o revenire la națională, în timpul preliminariilor pentru Mondial și că varianta ar rămâne una de luat în calcul și pentru viitor.

Cum de numele lui Edi Iordănescu se leagă parcursul lăudabil la EURO 2024, unde „tricolorii” au ajuns până în optimile de finală, antrenorul are de partea sa un parcurs care îl poate recomanda pentru revenirea la națională, notează gsp.ro. În urmă cu doi ani, Iordănescu Jr. și-a anunțat plecarea, zvonurile indicând unele disensiuni de ordin financiar, mai ales în privința staff-ului său. Cert este că, în iulie 2024, cele două părți au încheiat colaborarea, pentru ca trei săptămâni mai târziu să vină Mircea Lucescu.
Revenind în prezent, cum Hagi are parte de un start anevoios în Liga Națiunilor, acolo unde România este pe ultimul loc în grupa sa, fără vreun punct acumulat, o decizie a sa de a spune „stop” în noul mandat de selecționer nu este exclusă, caz în care Edi Iordănescu este considerat o variantă favorită pentru a-i succede în funcție, spune sursa citată.
Pe fondul discuțiilor despre o eventuală demisie, Hagi a declarat la conferința de după înfrângerea cu Suedia, suferită cu o zi în urmă, că va avea o discuție cu FRF despre situația sa la națională, lăsând să se înțeleagă că ar lua în calcul să se retragă, dacă nu reușește să redreseze echipa - informativ, Edi Iordănescu este liber, după despărțirea de Legia Varșovia, în octombrie 2025.
Programul și rezultatele României în grupa sa de Liga Națiunilor
Suedia-România: 2-1
România-Bosnia și Herţegovina: 2-4
Polonia-România (2 octombrie, 21.45)
România-Suedia: 0-1
România-Polonia (14 noiembrie, 21.45)
Bosnia și Herţegovina-România (17 noiembrie, 21.45)
Clasamentul grupei României în Liga Națiunilor
1. Suedia: 10p;
2. Bosnia și Herțegovina: 8p;
3. Polonia: 4p;
4. România: 0p.



































