Va arbitra naționala lui Mbappé: Kovács, delegat în Liga Națiunilor
István Kovács (42 de ani) este „cap de afiș” la unul dintre cele mai atractive meciuri din această lună în Liga Națiunilor, Italia-Franța, arbitrul român fiind delegat la centru în partida din etapa a V-a a Grupei A din competiție. În misiunea sa, Kovács va fi ajutat la cele două linii de asistenţii Mihai Marica (39 de ani) şi Ferencz Tunyogi (41 de ani), confruntarea dintre Italia şi Franţa disputându-se joi, de la ora 21.45, pe San Siro, în Milano.

Pentru Kovács, pe lângă meciul în sine, care se anunță a fi unul de anvergură, mai e și miza financiară, presa internațională notând că onorariul unui principal la un astfel de duel ajunge și la 8.000 de euro.
Franța este lider în grupa sa, având 10 puncte, urmată de Italia (7p), Belgia (6p) și Turcia (0p), primele două locuri conducând în play-off-ul sferturilor de finală ale competiției de fotbal.
A primit 100.000 de euro numai pentru participarea la turneul final de la Mondial
De altfel, în această vară, Kovács a fost prezent la Campionatul Mondial găzduit de Canada, Mexic și Statele Unite ale Americii, arbitrând chiar două partide: Tunisia-Japonia (0-4) și Iordania-Argentina (1-3), la cea din urmă fiind pe teren și marele Lionel Messi (39 de ani). Numai participarea la turneul final i-a adus peste 100.000, potrivit presei internaționale, pe lângă delegările de la meciuri. De altfel, Kovács a mai consemnat o „bornă” importantă, la partida dintre Tunisia și Japonia, care a fost meciul cu numărul 1.000 de istoria Campionatului Mondial. Anterior, Kovács s-a mai aflat pe lista arbitrilor la Campionatul Mondial din 2022, însă atunci nu a fost delegat la centru. Amintim că, în 2025, românul a devenit primul arbitru care a fost delegat la finala tuturor celor trei competiții europene majore de club organizate de UEFA: finala Conference League 2022, AS Roma-Feyenoord Rotterdam (1-0), finala de Liga Europa 2024, Atalanta BC-Bayer Leverkusen (3-0) și finala de Liga Campionilor 2025, Paris Saint-Germain-Internazionale Milano (5-0).




































