A murit Dumitru Fărcaș. Doliu în muzica populară!
Dumitru Fărcaș a murit în această dimineață. Cântărețul de muzică populară împlinise 80 de ani în luna mai, ocazie cu care preşedintele Klaus Iohannis i-a oferit Ordinul Naţional "Serviciu Credincios" în grad de cavaler.
Dumitru Fărcaş s-a născut într-o familie de ţărani din Maramureş. A fost descoperit de directorul liceului de muzică. În 1960, s-a înscris în Ansamblul Maramureşului, iar doi ani mai târziu la Conservator. A participat la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale, câştigând importante distincţii cu "taragotul său de aur", vechi de 100 de ani. Cariera i-a adus mari satisfacţii. Dumitru Fărcaș a murit, astăzi, cu regretul că nu i-a mai avut alături pe fraţii şi pe părinţii săi.
Dumitru Fărcaș a murit. O viață închinată muzicii populare
La începutul carierei sale, începând cu anul 1959, Dumitru Fărcaş a făcut parte din Ansamblului Folcloric Naţional "Transilvania", cunoscut atunci sub numele de "Ansamblul Maramureşului", fiind membru fondator. Din anul 1970 a devenit membru al Uniunii Artiştilor Muzicieni din Elveţia "SUISSA". În anii 1977 şi 1999, maestrul a primit din partea Institutului - Smithsonian Washington DC, SUA, diplome de onoare.
În 1962, a fondat Orchestra de muzică populară "Mărţişorul" a Casei de Cultură a studenţilor din Cluj-Napoca, cu care a obţinut numeroase premii naţionale şi internaţionale. De-a lungul carierei sale i s-a acordat titlul de onoare al oraşelor Phenian (Coreea de Nord) , Cluj-Napoca, Bucureşti, Reşiţa şi Baia Mare.
De asemenea, emisiunea "Tezaur Folcloric", difuzată de TVR, poartă un generic audio semnat, la taragot, de Dumitru Fărcaş.
Ce este taragotul, instrumentul la care cânta Dumitru Fărcaș?
Taragotul e un instrument muzical popular de suflat, format dintr-un tub conic cu ancie simplă şi cinci găuri pentru schimbarea înălţimii sunetelor. Este foarte popular în Banat şi în Transilvania. Strămoşul taragotului actual e de provenienţă maghiară, era confecţionat din lemn şi era folosit pentru a emite semnale de luptă. Un model similar cu cel al lui Dumitru Fărcaş poate costa în jur de 3.000 de euro.