Cum arată soția lui DOC de la Survivor. Anca este o prezență discretă în showbiz

#Survivor România
Ultima actualizare:

DOC a fost eliminat de la Survivor România 2023 în ediția de miercuri, 15 martie, iar concurentul s-a arătat chiar ușurat după decizia publicului, mai ales că acum se poate întoarce la familia sa. Cum arată soția sa, aflați acum!

Doc Survivor jpg

DOC a fost un concurent controversat în cadrul emisiunii, mai ales după conflictele cu Kamara și Ada Dumitru. Însă, în urma plecării, DOC a transmis un mesaj emoționant și a făcut un gest neașteptat față de cei doi concurenți:  „De vreo două săptămâni am obosit foarte rău și îmi doresc să ajung acasă, la fata mea și la soția mea și nu numai. Mă simt ușurat că acest drum a luat sfârșit. Vă mulțumesc din suflet și dumneavoastră și Războinicilor pentru parcursul ăsta, a fost minunat”. Ulterior, DOC a ales într-un gest de pace să îi îmbrățișeze pe cei doi concurenți cu care a avut conflicte, dar și pe ceilalți colegi ai săi.

Ei bine, concurentul s-a declarat de-a dreptul copleșit de ultima perioadă: „Credeți-mă că tumultul sufletesc era destul de unbearable (n.r. – insuportabil) în ultimele două săptămâni. Nu mai știam să fac față”. 

Având în vedere situația tensionată din cadrul competiție, cu puțin timp în urmă soția lui DOC, Anca Cristina Munteanu, alături de care are o căsnicie de 4 ani, a decis să apară în emisiunea lui Cătălin Măruță de la PRO TV pentru a comenta evoluția soțului său. Ei bine, se pare că Anca este cea care l-a încurajat să participe la emisiune, deși a mărturisit că nu credea că acesta va rezista prea mult. Cu toate acestea, DOC a demonstrat contrariul! 

„El a plecat setat că poate să facă partea sportivă și că nu mă interesează stânga, dreapta.  Dar s-a lovit de chestii total necunoscute acolo. Am plâns vreo trei săptămâni, după care am făcut pauză”, a declarat ea.

După eliminarea de aseară, însă Anca a reacționat imediat pe rețelele de socializare, unde într-un Instastory a spus: Nu mi-am luat șoc mai mare în viața mea, semn că soția artistului nu se aștepta deloc la o asemenea decizie din partea publicului. Desigur nici reacțiile fanilor nu au întârziat să apară, iar mulți dintre ei au spus că nici nu vor să se mai uite la emisiunea după plecarea artistului. 

DOC, pe numele său real Vlad Munteanu, și soția sa s-au căsătorit în 2019, când au ales să aibă o nuntă restrânsă, doar alături de persoanele importante din viața lor. În ziua nunții, artistul a ales să posteze mai multe poze de la eveniment alături de soția sa și prietenii buni, cu descrierea: Aștia suntem. Am dat Munteanul mai departe". În urma iubirii lor s-a născut o fetiță, în vârstă acum de 3 ani. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Madeleine a Suediei, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
Banner Aurelian Temisan
loredana groza bobonete jpg
banner Oana Zăvoranu
netflix 3733812 1280 jpg
netflix pixabay jpg
ilona jpg
image jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net