VideoDe la șantier și armată, direct în lumea muzicii! Cum a ajuns un artist să facă bani din YouTube
Gato, pe numele său Petre Isar Aurel, și-a construit cariera muzicală în mai bine de 15 ani, fără să aibă parte de un drum ușor. Artistul originar din județul Buzău a muncit în mai multe domenii înainte ca muzica să înceapă să-i aducă venituri. A fost pe șantier, a lucrat în armată și spune că a acceptat orice loc de muncă prin care putea câștiga bani în mod cinstit.

Astăzi, este cunoscut pentru piesele sale de Emo Rap și Hip-Hop, dar și pentru melodiile în care vorbește despre iubire, despărțiri, trădări și povești de viață. Drumul său în muzică a început la sfârșitul anului 2010, iar succesul nu a venit peste noapte.
Ani întregi a făcut muzică fără să câștige bani
La început, Gato privea muzica drept o pasiune. Reacțiile celor care îi ascultau piesele l-au făcut însă să-și dea seama că poate transforma această pasiune într-o carieră.
„Am realizat că muzica mea va deveni mai mult decât o pasiune când am observat sute de comentarii pe YouTube unde oamenii îmi spuneau că muzica mea este acolo pentru ei când au probleme, când suferă, când se despart de cineva. Atunci am știut că am ceva aparte”, a povestit artistul pentru Libertatea.
Chiar dacă publicul începea să-i descopere muzica, Gato nu putea trăi din ceea ce făcea. A continuat să muncească în paralel, iar printre experiențele sale s-au numărat și activitatea pe șantier și perioada petrecută în armată.
„Am lucrat pe șantier, o perioadă am lucrat în armată și oriunde era de muncă și puteam face un bănuț cinstit mă duceam să muncesc”, a spus artistul.
Un punct important în cariera sa a fost anul 2019, când piesa „Povestea ta (Am băgat vreo 10 beri)” a ajuns la un public mult mai larg. Ulterior, Gato a lansat melodii precum „Când iubirea s-a dus”, „Ca o floare”, „Fata cu parfum de flori” și „Poezia unui vis frumos”.
Gato preferă discreția și vorbește prin muzică
Artistul spune că nu și-a dorit niciodată să-și expună în totalitate viața personală și preferă să păstreze o doză de mister în jurul său.
El consideră că publicul ar trebui să-i descopere personalitatea și prin muzica pe care o creează, nu doar prin aparițiile sale publice. În același timp, artistul spune că longevitatea este una dintre cele mai mari provocări pentru cei care aleg acest domeniu.
„Este foarte greu să rămâi autentic, este foarte greu să rămâi un artist longeviv în muzică. Eu, cât și colegii mei ne-am construit o bază și am pus cărămidă cu cărămidă carierelor noastre”, a explicat Gato.
După ani în care a continuat să facă muzică fără beneficii financiare, artistul spune că vede succesul într-un mod diferit. Pentru el, important este că munca depusă în toți acești ani începe să fie apreciată.
„Succesul pentru mine astăzi înseamnă că roadele muncii mele de ani de zile sunt răsplătite și că muzica din suflet nu a rămas niciodată dată la o parte”, a mai afirmat acesta.
Familia și credința au reprezentat, de asemenea, puncte importante de sprijin pentru artist.
„Îi cer mereu putere lui Dumnezeu să pot trece peste orice moment mai puțin bun, atât din viața personală, dar și din carieră”.
Gato consideră că industria muzicală autohtonă s-a dezvoltat, însă crede că ar exista loc pentru proiecte și colaborări mai importante dacă orgoliile ar fi lăsate deoparte. În ceea ce privește scandalurile din lumea mondenă, Gato preferă să rămână departe și consideră că fiecare persoană este responsabilă pentru propriile alegeri.
2026, un an cu multe lansări
Anul 2026 a venit cu mai multe proiecte importante pentru Gato. Artistul a lansat „Să fii om e lucru mare”, piesă care a trecut de un milion de vizualizări pe YouTube și a generat peste 100.000 de videoclipuri pe TikTok.
A urmat colaborarea cu Nikolas Sax, „Ne-am iubit Habibi”, care a ajuns până pe locul 22 în trending. Gato a colaborat și cu Giulia pentru „Tu, iubirea mea ești tot”, melodie care a strâns peste două milioane de vizualizări în două luni și a urcat până pe locul 16 în trending.
Un alt proiect important a fost „Vine o zi”, realizat alături de Edward Sanda și Tanu, piesă care a ajuns până pe locul 9 în trending. Cea mai recentă lansare este „Câte fețe are omul”, care se bucură deja de reacții bune pe YouTube și TikTok.
La producția instrumentalelor au contribuit, printre alții, Adrian Tutu de la MyCrewMusic, Tanu de la Manelele Viitorului și DMC de la Saca Beats.
După mai bine de 15 ani în industria muzicală, Gato spune că își dorește să rămână fidel pasiunii care l-a făcut să continue chiar și în perioadele în care nu câștiga bani din muzică.



































