George Burcea s-a mutat la Hollywood?

#Exclusiv Click!
Ultima actualizare:

Orice actor visează să-şi facă meseria şi la Hollywood, dar în cazul lui George Burcea (35 de ani) se pare că asta este acum o realitate. După ce anul trecut l-a interpretat pe Lurch, şoferul familiei Addams, în serialul „Wednesday” realizat pentru Netflix, ar fi fost cooptat şi în cel de-al doilea sezon al producţiei, în care ar fi primit mult mai multe replici, semn că producătorii l-ar fi îndrăgit.

George Burcea  interpretează rolul Lurch,  șoferul familiei Addams
George Burcea interpretează rolul Lurch, șoferul familiei Addams

Posibil ca anul 2023 să fie unul foarte important pentru George Burcea. După ce anul trecut a dat lovitura reuşind să fie cooptat într-o producţie Netflix cu buget mare, serialul „Wednesday” regizat de Tim Burton, care îi are în rolurile principale pe Catherine Zeta-Jones, Jenna Ortega şi Christina Ricci, actorul a fost anunţat, potrivit surselor Click!, că rolul său, Lurch, şoferul familiei Addams, va primi o importanţă mai mare în cel de-al doilea sezon.

Citește și: Andreea Bălan și „blestemul negru” al relațiilor eșuate. Cum a ajuns să-și înece amarul în versuri și să crească singură doi copii, la 38 de ani

Acest pas este foarte important în cariera sa, aşa că în ultima vreme George este foarte rezervat în ceea ce priveşte declaraţiile de pe reţelele sociale.

Serialul a fost lansat anul trecut  în noiembrie, pe Netflix
Serialul a fost lansat anul trecut în noiembrie, pe Netflix

„George nu are voie să dea detalii despre proiectele pe care le are prin contract. De aceea nici nu va declara nimic în următoarea perioadă.”, ne-au mărturisit surse din apropierea actorului. 

Vezi și: Cine este actorul roman care a jucat rolul „Thing”, în „Wednesday”. George Burcea nu e singurul norocos

Actorul i-a prezentat logodnicei sale,  Viviana Sposub, fetițele din mariajul anterior
Actorul i-a prezentat logodnicei sale, Viviana Sposub, fetițele din mariajul anterior

George Burcea: „Mă bucur de toate lucrurile din viaţa mea”

Cu toate acestea, s-a dat de gol, căci a publicat totuşi pe reţelele sociale un filmuleţ în care se vede cum oferă autografe fanilor serialului. În dreptul acestor imagini, George Burcea a scris următorul mesaj:

Mai vezi și: George Burcea, în lacrimi! Ce l-a dezamăgit pe celebrul actor la producția „Wednesday”PrimeTime

„Scriu aceste rânduri cu ochii în lacrimi. Sunt plin de recunoştinţă şi mă bucur de toate lucrurile care se întâmplă acum în viaţa mea. Astăzi am avut prima mea sesiune de autografe şi am trimis iubire tuturor celor care mă îndrăgesc. Vă mulţumesc că îmi sunteţi alături”.

După ce anul trecut a mers la evenimentul prilejuit de lansarea oficială a serialului în Los Angeles, George Burcea a fost reţinut acolo mai mult timp. Motivul pentru care de o vreme petrece foarte mult timp în Cetatea Filmului este acela că producţia nu se va mai realiza în România, ci în America, iar rolul său va deveni unul principal.

Iată și: David, fiul lui Adrian Enache şi al Iulianei Marciuc, apariție surpriză în serialul Wednesday

Iubita sa, Viviana Sposub (25 de ani) face tot posibilul să îl susţină şi să petreacă alături de el cât mai mult timp. După ce l-a însoţit la Los Angeles pentru acel eveniment de gală, a rămas cu el, punând pentru o vreme în aşteptare proiectele personale. Este de înţeles, mai ales că cei doi se gândesc deja la căsătorie.

Mai poate fi de interes și: Starurile „Wednesday”, oripilate de mâncarea românească! Cum au reacționat atunci când au servit carnați și ciuperci umplute

Formează un cuplu din anul 2020, când s-au cunoscut pe platourile de filmare ale reality-show-ului „Ferma vedetelor” de la PRO TV, iar anul trecut s-au logodit. George Burcea a prezentat-o chiar şi fetelor sale – Clara (3 ani) şi Ella (6 ani) pe iubita sa, cu toate că despărţirea de mama acestora, Andreea Balan, cu care a fost şi căsătorit, nu a fost una foarte uşoară.

Iată și: Andreea Bălan, dezvăluiri dureroase după divorțul de George Burcea. Trăiește cu teamă

A murit interpreta lui Wednesday din serialul anilor ’60

Actrița care a interpretat emblematicul rol al lui Wednesday Addams în serialul care a rulat la mijlocul anilor ’60, Lisa Loring, a murit sâmbătă, la 64 de ani, după o lungă suferință.

image

Anunțul a fost făcut de o bună prietenă de-a sa, care a publicat acest mesaj pe rețelele sociale:

image

„Cu adâncă durere, vă anunț moartea Lisei Loring. În urmă cu patru zile, a suferit un accident vascular masiv, cauzat de fumat și hipertensiune.

Timp de trei zile aparatele au ținut-o în viață. Ieri, familia sa a luat greaua decizie de a o deconecta de la aparate, iar Lisa a murit. Ea va rămâne mereu Wednesday Addams a noastră.

Frumoasă, bună, mamă iubitoare, moștenirea Lisei în această lume este uriașă. La fel și pentru familia sa. Era plină de umor, afecțiune și iubire. Și așa va rămâne în inimile noastre, pentru mult timp. Odihnește-te în pace, Lisa! Fir-ar să fie, draga mea, erai atât de amuzantă”.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
banner adela popescu png
adela popescu colaj instagram jpg
netflix 1 jpg
banner dorian popa png
Dragoste pe muchie de cutit 11 jpeg
ancuta pop colaj instagram jpg
Deea Maxer a povestit că ea a luat decizia de a se separa de bărbatul cu care a trăit timp de 18 ani
cub ioana ginghină cristian pitulice png
image
actualitate.net
image
actualitate.net