Hagi, roast de senzație pe scena „iUmor”. S-au tăvălit cu toții de râs

Ultima actualizare:

Ediție specială „iUmor”. Aceasta va fi difuzată pe Antena 1, chiar sâmbăta aceasta, înainte de meciul Andorra – România. Vor urca pe scenă comedianți iubiți de public care vor imita nume grele din lumea fotbalului, iar printre ei se numără și Hagi.

„Super Goool“ din sezonul 14 iUmor va avea un juriu special. Foto: Antena 1.
„Super Goool“ din sezonul 14 iUmor va avea un juriu special. Foto: Antena 1.

Regele fotbalului românesc va fi imitat de către Angel Popescu. Actorul va ține un roast acid la pupitrul rubricii „Dacă aș fi președinte“.

Telespectatorii vor avea ocazia să vadă momentul integral sâmbătă, 25 martie, de la ora 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY. Tot atunci o să vă bucurați de reacțiile celor trei jurați speciali: Helmuth Duckadam, Florin Bratu și Florin Gardoș și veți afla și cine va mai urca pe scena show-ului de umor,

Angel Popescu intră în pielea lui Gheorghe Hagi

„Super Goool“, așa cum se numește episodul special din sezonul 14 „iUmor”, îi va avea ca jurați pe celebrii pe Helmuth Duckadam, Florin Bratu și Florin Gardoș.

Însă, chiar dacă rolul lui Cătălin Bordea, Nelu Cortea, Delia și Cheloo este să voteze prestațiile celor care performează pe scenă, cei trei jurați speciali nu vor fi puși în această situație. Aceștia, vor trebuie doar să bucure de terapia prin comedie a invitaților surpriză, dar și de terapia prin magie, realizată de cunoscutul magician Robert Tudor.

Cel care va urca primul pe scena „iUmor” este actorul. Acesta îl va imita pe Gheorghe Hagi în cadrul rubricii „Dacă aș fi președinte“.

Hohote de râs, încă de la primele replici

 „Încep eu primul și după aceea, începeți voi, că m-ați chemat să vă dau niște sfaturi despre cum să conduceți România. A ajuns țara asta în divizia V – «Vai de mama ei!». Treziți-vă, oameni buni! Nu vedeți c-am ajuns pe locul 78 din 33?!? (…). Nu se poate așa ceva, fraților! Ne-am bătut joc de țara asta ca de o minge de fotbal! O dăm de la unul la altul ca să treacă timpul și să ne luăm salariile! Nu mai trage nimeni la poartă, clasa politică trage numai la somn. (…). Cea mai bună apărare e atacul! Atac, tată! Goluri! Ai, n-ai buget, tragi la poartă! (…). Altă chestie: modernizare din temelii! Vreau să aduc de afară un sistem inovator: munca, tată! Nu, întins mâna, că e henț. Și dacă e henț, e roșu! “, sunt o parte dintre replicile actorul care au stârnit hohote de râs în platoul de televiziune.

image
image
image
image
image
image
juriul tcdu webp
netflix pixabay jpg
Telecomanda televizor posturi TV FOTO Unsplash Jonas Leupe jpg
Îndrăgita artistă s-a declarat cucerită de Sri Lanka
Mihaela Bilic jpg
Cântăreața își sărbătorește partenerul de viață în Italia
serban pavlu umbre sezon3 foto adi marineci jpeg
gasca zurli jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net