Am luptat 6 ore cu nămeţii

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Ud până la piele, îngheţat, cu lacrimi în ochi, căutând direct patul, în care m-am trântit fără să mai mă dezbrac. Blană. Aşa am adormit marţi noapte, după ce am făcut parte, timp de mai bine de şase ore, din comandourile de deszăpezire ale Capitalei.

Aproape de miezul nopţii, pe bd. Drumul Taberei, aproape de intersecţia cu Ghencea, sunt introdus în lumea celor care au în sarcină curăţarea drumurilor din sectorul 6.

Mă cunosc cu Gogu, Dorel, Marinică şi Titel, o parte dintre şoferii de pe maşinile care trebuie să îndepărteze urmările ninsorii în această zonă.

Ora 1.30. Nemulţumiţi de cum lucrăm, şefii ne explică direct pe bulevard cum să îndepărtăm zăpada cât mai eficient, în „baterii” de câte patru utilaje

simeon stalpnicul png

Başca Stela, şefa de zonă. Directorul Ceauşescu, proaspăt venit de la şedinţa Comandamentului pentru Situaţii de Urgenţă, ne dă ultimele indicaţii şi ne spune cum să acţionăm.

"Mergeţi în formaţie de patru maşini. Fiecare stă la doi metri în lateralul celeilalte, astfel încât să fie evacuată la bordură toată zăpada de pe stradă", explică Dan Ceauşescu.

Ora 3.00. Timp de trei ore sunt trecut la munca de jos, la echipajele de „lopătari”. Ei trebuie să facă lună staţiile RATB şi să încarce zăpada în maşini

simeon stalpnicul png

Avem ordin să îndepărtăm încontinuu munţii de zăpadă de pe bd. Drumul Taberei, de la intersecţia cu Ghencea şi până la Răzoare. Pentru a învăţa traseul, merg, la început, în prima maşină, un mastodont de 30 de tone. În faţă e dotat cu lame, iar la spate cu o instalaţie de stropire a materialului antiderapant.

După o tură primesc şi eu un gigant şi patrulez ore întregi. După trei ore trec la munca de jos, în echipele care evacuează zăpada cu lopata din staţiile RATB. Am jachetă reflectorizantă şi lopată.

"Hai că te mişti ca ochiul mortului", îmi strigă Zbârnel, şeful de echipă, şi tare m-ar înjura dacă nu aş fi "vedeta grupului". După un sfert de oră îmi îngheaţă mâinile, după o oră înjur viaţa, meseria, oraşul. După trei ore plec acasă terminat.

Vor curăţa şi trotuarele

Primarul Sorin Oprescu le-a cerut operatorilor privaţi să cureţe şi zăpada de pe trotuare. În două zile, municipalitatea a efectuat controale-fulger în urma cărora:

- firmele de salubritate au fost amendate cu 200.000 de lei

- 109 persoane juridice au plătit 48.900 de lei fiindcă nu şi-au curăţat trotuarele

- 70 de asociaţii de proprietari au primit avertisment pentru neîndepărtarea zăpezii



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
shutterstock 2667989109 jpg
Ajutor financiar, foto Shutterstock jpg
Melania Trump, foto Shutterstock jpg
toma taulant regele evadarilor captura video jpg
iphone 5537230 1280 jpg
Cheltuieli Spania, foto Shutterstock jpg
Meirivone Rocha Moraes  marce profimedia jpg
99bea7f0 d5d3 11f0 a892 01d657345866 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net