17 filme pentru care trebuie să îți faci timp

Ultima actualizare:

    Savurează un film bun cu un castron de floricele în fațăfoto:giphy
Savurează un film bun cu un castron de floricele în fațăfoto:giphy

Un film bun ține loc de aer condiționat în serile aflate sub cod portocaliu de caniculă. Cu singura condiție să nu pierzi prea mult timp căutând titlul potrivit. Click! îți propune 17 filme pe care nu trebuie să le ratezi. Dacă le-ai văzut deja, suntem siguri că ți-ar face mare plăcere să le revezi cu o limonadă rece în față.

1. Roman Holiday / Vacanță la Roma (1953)

Unul dintre cele mai savuroase filme din istoria cinematografiei este “Vacanţă la Roma”, o comedie romantică, în care rolul principal este interpretat de Audrey Hepburn. Filmul a câștigat nu mai puțin de 10 premii Oscar. Peripețiile prințesei care fuge la Roma ca să scape de eticheta prea strictă de la palat merită, cu siguranță, văzute. 

2. James Bond - Dr. No (1963)

Dr. No este un film cu spioni în care actorul Sean Connery interpretează rolul principal. Acesta este primul film din seria James Bond, bazat pe romanul cu același nume al lui Ian Fleming, publicat în anul 1958. În film, James Bond este trimis în Jamaica pentru a investiga moartea unui alt agent britanic. Căutările îl conduc la o bază subterană, unde un doctor pune la cale un experiment secret. De la Dr. No, Bond află că scopul experimentului este furtul unei rachete.

3. La Piscine / Piscina (1969)

Doi îndrăgostiți îşi petrec vacanţa într-o superbă vilă de lângă Saint Tropez, a cărei piscină constituie scena principală a acţiunii. Armonia este întreruptă în momentul în care prietenul celor doi își face apariția și dezvăluie că este îndrăgostit de femeia din vilă.

Pauline este o adolescentă care își petrece vacanța de vară la malul mării, în compania verișoarei sale Marion. Fetele sunt prinse în vârtejul unor idile, care îi dau micii și inocentei Pauline o altă perspectivă asupra lumii adulților. Filmul a câștigat Ursul de Argint pentru regie (Eric Rohmer) la Festivalul Internațional de la Berlin, 1983.

5. One Deadly Summer / Vară fatală (1983)

„Vară fatală” este un film francez produs în anul 1983, în regia lui Jean Becker. Filmul este transpunerea pe ecran a romanului cu același nume semnat de Sébastien Japrisot. O femeie tânără și frumoasă supranumită Elle (Isabelle Adjani) se stabilește într-un orășel din sudul Franței împreună cu mama ei introvertită (Maria Machado) și cu tatăl care are un handicap fizic. Motivul acestei descinderi se dovedește a fi dorința femeii de a-și răzbuna mama, victima unui viol comis de trei bărbați.

6. Betty Blue (1986)

Un scriitor în vârstă de 34 de ani trăiește într-o casă situată pe plajă. El o întâlnește pe Betty, cu care are o aventură pasională. Cei doi pleacă împreună la Paris, unde încep o nouă viață.

7. A Summer's Tale / Poveste de vară (1996)

Filmul prezintă vacanța la mare lui Gaspard, un tânăr timid, absolvent de facultate, care sărbătorește ultima vară de libertate. Ajunge în stațiune singur și se cazează în casa de vacanță a unui prieten. Chiar în prima zi, la o cină într-un restaurant local, o vede pe Margot, o tânără studentă care este chelneriță pe timpul verii. A doua zi se văd din nou pe plajă și se împrietenesc. Urmează un șir lung de drumeții și povești despre dragoste, flirt, aventură și prietenie.

8. Stealing Beauty / Frumusețe furată(1996)

Un bărbat de vârstă mijlocie este copleșit de frumusețea unei fete tinere, de care a făcut greșeala să se apropie prea mult. Rolul lui Lucy este jucat de actrița Liv Tyler.

9. Le Grand Bleu / Marele Albastru (1988)

Jacques Mayol (Jean-Marc Barr) şi Enzo Molinari (Jean Reno) sunt prieteni încă din copilărie, pentru că îi uneşte o mare pasiune: scufundările în apele adânci ale Mediteranei. Colindând prin toată Europa, Jacques şi Enzo conduc clasamentul scufundătorilor. Însă după dispariţia tragică a tatălui lui Jacques, în urma unui accident petrecut pe mare, cei doi întrerup orice legătură.

10. The Talented Mr. Ripley / Talentatul domn Ripley (1999)

Ripley este un băiat sărac, care împrumută o jachetă cu emblema universităţii Princeton, pentru a cânta la o petrecere selectă. El pretinde că îl cunoaşte pe unul dintre studenţii bogaţi de la Princeton, Dicki Greenleaf, un rebel care trăieşte în Italia şi refuză să se întoarcă acasă.

11. The Beach / Plaja (2000)

Richard (Leonardo DiCaprio) este un tânăr american care pornește în căutarea aventurii în Bangkok, Thailanda. La pensiunea în care se cazează îl întâlnește pe Daffy (Robert Carlyle), un scoțian cu probleme psihice. „Plaja” este un film de aventuri, regizat de Danny Boyle și bazat romanul cu același nume semnat de Alex Garland.

12. Respiro (2002)

Grazia este un personaj interpretat de Valeria Golino, o mamă cu spirit liber, căsătorită cu pescarul timid Pietro (Vincenzo Amato). Cei doi trăiesc pe o insulă pierdută în sudul Siciliei. Grazia prezintă semne maniaco-depresive. Afectuoasă, visătoare și independentă, ea se adaptează foarte greu la convențiile micii comunități de pe insulă.

13. Swimming Pool / Piscina 2003

Sarah Morton, o autoare britanică de succes, se retrage în Luberon, în Franța, în casa editorului său, ca să se odihnească și să lucreze. Dar într-o noapte, Julie, fiica editorului, se instalează în casă și perturbă liniștea romancierei.

14. Vicky Cristina Barcelona 2008

Filmul prezintă aventurile prietenelor Vicky (Rebecca Hall) și Cristina (Scarlett Johansson), două americance sosite la Barcelona pentru a-și petrece vacanța de vară. Cele două sunt prietene foarte apropiate din facultate și împărtășesc aceleași idei, dar când vine vorba despre dragoste, acestea sunt diametral opuse. Vicky este logodită cu un bărbat care îi oferă stabilitate și afecțiune și preferă relațiile realiste, fără prea multe bătăi de cap. În schimb, Cristina are alte așteptări de la dragoste. Ea consideră că iubirea și suferința sunt strâns legate și o acceptă ca atare.

A burning Hot Summer / Un été brûlant spune povestea relației furtunoase dintre o actriță și un pictor. Viața lui Frederic și a Angelei este dată peste cap în momentul în care un alt cuplu li se alătură în vacanța pe care aceștia o petrec la Roma.

Patru adolescente sexy, prietene din copilărie, îşi doresc să plece într-o vacanţă de primăvară de neuitat. Pentru a obţine banii necesari, ele jefuiesc un fast-food. Dar acesta este doar începutul. După o petrecere deocheată într-o cameră de hotel, fetele sunt arestate şi condamnate la închisoare.

Jep Gambardella, un scriitor aflat  în pragul bătrâneţii, îşi rememorează tinereţea plină de extravaganţe şi petreceri mondene. După ce împlineşte 65 de ani, el ajunge să privească dincolo de figurile politice, artiştii, intelectualii și femeile din înalta societate şi să descopere un peisaj de o frumuseţe absurdă și extraordinară.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
www.bugetul.ro
Razboi in Ucraina FOTO Profimedia (15) jpg
image
image
image
image
image
image
guma mestecat istock jpg
copil jpg
tren cfr calatori gara de nord vara foto shutterstock
camera trafic getty jpeg
aeroport cluj pixabay jpg
Karolina Agata  Sankiewicz jpg
cea mai lunga bicicleta guinness world records jpg
bacalaureat adevarul jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net