Evaluare Națională 2024. Au apărut primele „perle” la Limba română „Cireșarii culegeau muuulte cireșe. Apoi le numărau: una, două, trei”

Au apărut primele perle la examenul de Evaluare Națională 2024, proba de Limba și literatura română. Elevii au făcut confuzii majore și gafe care au stârnit zâmbete. Iată câteva dintre lucrările copiilor.

Anul acesta, elevii s-au întrecut în perle / foto: arhiva
Anul acesta, elevii s-au întrecut în perle / foto: arhiva

Evaluare Națională 2024: perle la Limba română

Ca în fiecare an, după proba la Limba și literatura română, apar și perlele elevilor. Anul acesta, copiii nu s-au dezis, ba chiar s-au întrecut în greșeli amuzante.

De la asocierea cărții „Cireșarii” cu Biblia și a personajelor cu Isus și Indiana Jones, până la verbe incomplete și confuzii între cuvinte, elevii au furnizat un adevărat spectacol de perle, potrivit stirileprotv.ro.

„Cireșarii erau persoanele care acum, în iunie, și pââână în august, culegeau muuulte cireșe. Apoi le numărau: una, două, trei și tot așa. Șeful cireșarilor era numit cireșar-șef. Ce frumoasă era viața de cireșar!”

„Unul dintre personaje se numea Tic. La fel ca în Tic Tac!”

„Pot asocia cartea „Cireșarii” cu Biblia, lectura mea suplimentară. Sunt personaje multe, frumoase și copii în amândouă. Printre care, Isus.”

„Cireșarii sunt Indiana Jones și Arca Secretelor, doar că români. Și eu ador cireșele! E trăsătura personală care mă apropie de personaj.”

„O figură de stil este fâlfâitul. Pentru că e un stil anume de a se deplasa, fâlfâind unde ai nevoie în ziua aceea.”

„Figură de stil: aripa moale. Nu știm de ce e moale, poate nu e moale, dar așa i s-a părut drăguț autorului.”

„Foc este verb. Vine de la ”dai foc”, deci modul prezent.”

“s” are rolul de verb, dar e neterminat.”

La unul dintre subiecte, elevilor li s-a cerut să alcătuiască un enunț cu “a avea” în formă negativă. Iată ce a scris un candidat: „A avea bani, nu a nu avea!”

Altul a scris pe foaia de examen fraza „Striga cât îl ținea putorile.”

Evaluare Națională 2024: Subiectele la Limba română

Primul subiect al probei a inclus o serie de cerințe bazate pe două texte: un fragment din „Cireșarii” de Constantin Chiriță și un altul din „Portret” de Cella Delavrancea.

Elevii au avut sarcina de a răspunde la întrebări care le-au testat înțelegerea și interpretarea textelor literare.

Prima parte a probei de limba română a inclus 9 cerințe, iar partea de gramatică 8 cerințe. La subiectul al II-lea, elevii au trebuit să scrie o compunere de 150 de cuvinte pentru a-l caracteriza pe Tic din „Cireșarii”, acest subiect valorând 20 de puncte.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
634126491 25861804303482099 6715739195124523553 n jpg
muncitor freepik png
horoscop casatorie jpeg
BeFunky collage   2026 03 16T223145 667 jpg
nick fewings  2lJGRIY5P0 unsplash jpg
ds 30 glass 5029279 1280 jpg
guinea pig 242520 640 9dae3a17 2212 4ee6 9a14 3f2d4be24361 770x progressive jpg
dus adobestock jpg
image
image