Atenție! Vor fi reguli mai stricte privind deşeurile

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi (13 iunie), în calitate de for decizional, o lege prin care se introduc măsuri mai stricte în privinţa gestionării deşeurilor. Vor fi obligați să colectăm selectiv hârtia, sticla, metalul şi plasticul.

Uniunea Europeană ne obligă să colectăm mai multe deșeuri, în loc să le aruncăm cum ne vine la îndemână. Astăzi, 13 iunie, Camera Deputaților a adoptat legea prin care se stabilește cum vor fi gestionate deșeurile, scrie news.ro.

Legea instituie obligaţia ca autorităţile locale să aplice instrumentul economic ”plăteşti pentru cât arunci”, care va stimula colectarea separată.

”Pentru asigurarea unui grad înalt de valorificare, producătorii de deşeuri şi deţinătorii de deşeuri sunt obligaţi să colecteze separat cel puţin următoarele categorii de deşeuri: hârtie, metal, plastic şi sticlă”, se arată în lege. Prin producători de deşeuri se înţeleg operatorii economici, şi nu generatorii, respectiv persoanele fizice.

Proiectul îşi propune să ajute la atingerea ţintelor stabilite de Comisia Europeană pentru statele membre privind deşeurile, precum atingerea, până în 2020, a unui nivel de pregătire pentru reutilizare şi reciclare de minimum 50% din masa totală a cantităţilor de deşeuri, dar şi o cantitate de 4 kilograme pe cap de locuitor de deşeuri electrice colectate, iar biodeşeurile să fie colectate spre valorificare.

Iniţiativa a fost adoptată astăzi, 13 iunie, cu 232 de voturi ”pentru” şi 24 de voturi ”împotrivă”, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

Potrivit Eurostat, rata de reciclare în România la nivelul anului 2013 a fost de 4,3, iar rata de reciclare şi compostare este de 13,4%, în timp ce obiectivele de reutilizare/reciclare sunt de 50%. Din această cauză, Comisia Europeană a lansat în mai o procedură de infringement împotriva României.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
www.bugetul.ro
Razboi in Ucraina FOTO Profimedia (15) jpg
image
image
image
image
image
image
guma mestecat istock jpg
copil jpg
tren cfr calatori gara de nord vara foto shutterstock
camera trafic getty jpeg
aeroport cluj pixabay jpg
Karolina Agata  Sankiewicz jpg
cea mai lunga bicicleta guinness world records jpg
bacalaureat adevarul jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net