EXCLUSIV Fosta soție a lui Mihai Constantinescu, după parastasul de 6 luni: "E cumplit fără el, l-am visat de cinci ori"

Ultima actualizare:
Cei doi se relaxează la căldurică
Cei doi se relaxează la căldurică

Mihaela, prima soție a regretatului Mihai Constantinescu, suferă enorm și cu greu acceptă că "bărbatul vieții mele", așa cum frumos îl numea, a plecat să le cânte îngerilor. Ea ne-a povestit despre parastasul de șase luni al cântărețului, dar și despre visele în care Mihai i-a apărut.

Pe 29 aprilie se împlinesc șase luni de la trecerea în neființă a marelui cântăreț Mihai Constantinescu, înmormântat la Cimitirul Ghencea Militar. Avea 73 de ani când inima sa a încetat să mai bată, după cel de-al treilea stop cardio-respirator. Mihaela, prima soție a lui Mihai Constantinescu, ne-a povestit, în exclusivitate, despre această grea suferință.

"A trecut destul de greu această perioadă, de când nu mai este Mihai. Nu pot să cred că el nu mai există. Am plâns foarte mult Sărbătorile acestea. Este cumplit fără Mihai. E greu, trist. L-am visat de mai multe ori, vorbeam cu el însă nu ca și cum nu ar mai fi fost lângă noi. L-am visat de cinci ori. Toate visele au fost frumoase. Vorbeam despre viață, despre faptul că el a plecat. Îl simt foarte prezent".

Mihaela Constantinescu și Simona Secrier au făcut parastasul împreună

Mihaela și Simona Constantinescu, cea de-a doua soție a lui artistului, au făcut împreună parastasul de șase luni: "Având în vedere restricțiile impuse de autorități, nu știu în ce măsură vom mai putea face acest lucru, la cimitir. Eu mai duc pomană la un cămin de bătrâni, care se află în incinta Bisericii Precupeții Vechi, de pe Strada Toamnei. De ani de zile, atât pentru tatăl cât și bunicii mei, am făcut acolo pomenirile și, totodată, și pentru Mihai. Se întâmplă să nu fac acest lucru numai la o lună, la șase, cum este tradiția, ci de fiecare dată când simt nevoia, iar cel mai recent s-a întâmplat chiar după Paște. Mâncarea caldă și coliva, după ce au fost citite și binecuvântate de către preot, ajung la cei 25-28 de bătrâni din respectivul azil. Mă bucur foarte mult că pot face chiar o adevărată pomană, pentru că sunt bătrâni care apreciază și au nevoie de hrană caldă. I-am îndrumat inclusiv pe apropiați să meargă și să facă pomenile acolo”, a mai adăugat femeia îndoliată.

Mihaela, Mihai și Simona obișnuiau să facă vacanțele împreună
Mihaela, Mihai și Simona obișnuiau să facă vacanțele împreună

Mihaela și Mihai Constantinescu au divorțat în 2003

Mihaela și Simona s-au înțeles bine mereu, iar la înmormântarea artistului s-au susținut reciproc. Într-un interviu pentru Revista Tango, Mihaela Constantinescu a povestit despre fostul ei mariaj cu Mihai, dar și despre motivele despărțirii: „Am trăit o iubire ca-n poveşti, sinceră şi pasională, nu ne doream altceva decât să fim împreună. Şi eram. Mergeam cu el la toate spectacolele, în turnee, eram nedespărţiţi. Dacă mergeam la cuşetă, ne înghesuiam în acelaşi pat doar ca să fim mai aproape. Relaţia de prietenie dintre noi nu a încetat niciodată. Am fost întotdeauna într-o relaţie foarte strânsă şi cu el, şi cu Simona, şi cu oricine a fost în viaţa lui“. Divorțul dintre Mihai și Mihaela a survenit în 2003, după ce artistul a cunoscut-o pe solista Anastasia Lazariuc: „Mi-am dat seama de relația lor când m-am întors din Italia și am văzut la mâna ei o brățară pe care Mihai mi-o făcuse cadou cu ani în urmă. Acum i-o dăruise ei", a mai adăugat ea, în aceeași confesiune.

A stat lângă Mihai până în ultima clipă

Mihaela a stat lângă Mihai, la spital, în ultimele lui săptămâni de viață: „Noi i-am vorbit tot timpul şi în anumite momente ne auzea pentru că ne vorbea cu ochii. I-am spus că îi mulţumesc pentru tot, că l-am iubit şi că o să-l iubesc întotdeauna. Sigur, cu forme diferite de iubire. Iubirea îmbracă multe forme. I-am mulţumit şi i-am spus că sunt recunoscătoare pentru tot ce mi-a dăruit. Într-o zi, cu siguranţă ne vom reîntâlni într-o altă lume de lumină, zic eu. Cred în asta“, a dezvăluit Mihaela Constantinescu, anul trecut, la „Răi, da’ buni!“, de la Antena Stars. Mihai a apreciat mereu atașamentul de-o viață al Mihaelei: „Iubirea înseamnă să-l respecţi pe cel care ţi-a fost alături şi dincolo de povestea care s-a încheiat, indiferent cum s-a încheiat ea. Sunt şi cazuri în care oamenii rămân prieteni, asta este extraordinar. E şi cazul meu şi al Mihaelei, şi mi se pare un lucru normal. Am avut o relaţie lungă şi un început foarte frumos. Dacă nu putem respecta asta, înseamnă că nu mai ştim de noi“.


    Cei doi se relaxează la călduricăfoto: arhivă personală
Cei doi se relaxează la călduricăfoto: arhivă personală

Mihai Constantinescu și Simona Secrier s-au căsătorit în 2017

Mihai Constantinescu s-a născut pe 4 ianuarie 1946 în Bucureşti şi a absolvit Institutul de Educaţie Fizică şi Sport în 1973, după ce, cu un an înainte, terminase cursurile Şcolii Populare de Artă. A lăsat în urmă cu piese de neuitat, precum „O lume minunată“, „Vitezomanul Gică“, „Un zâmbet, o floare“, „Anotimpuri“, „Câinii Vagabonzi“, „Sus în deal“, „Ad-o, vântule, înapoi!“, „O dimineaţă în culori, cu parfum de tei şi flori“, „Maria“, cântată în duet cu Anastasia Lazariuc. Artistul și-a oficiat relația cu solista Simona Secrier în 2017, după o relație de 20 de ani: „Nu a ştiut nici vântul, nici pământul. Am avut câţiva invitaţi. Ne-am simţit foarte bine. Le mulţumim naşilor că au fost foarte discreţi. Nu îmi place să port verighetă. Nunta nu e făcută nici ieri, nici alaltăieri, dar e făcută”, povestea artistul, în 2017, la câteva luni după cununie.

Citește și:

Mihai Constantinescu a murit la vârsta de 73 de ani. Abia îşi revenise după cinci luni de comă

Care a fost cel mai mare regret din viața lui Mihai Constantinescu. Are legătură cu ambele căsnicii

image
image
image
image
image
image
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
banner Vero Căliman png
Shakira si Pique jpeg
banner jador png
image png
image png
cub iulia vantur png
image
actualitate.net
image
actualitate.net