Am băgat motorină de 4,87 lei!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

„Eşti şmecher, ai? Faci protest şi pe mine nu m-anunţi, stau ca prostu' la coadă!". Aşa m-a întâmpinat un bucureştean, nervos că l-am făcut să aştepte la pompă. Ieri, pentru aproape 20 de minute, am intrat în pielea şoferilor protestatari care s-au săturat de preţurile prea mari la carburanţi.

Vezi şi:

Trei zile, «interzis» la pompă

«Mi-au dat 10 amenzi deşi am plătit taxa de drum»

An de coşmar pentru şoferi

Ora 10.45. Am plecat de acasă cu gândul să intru în prima bancă ce-mi iese în cale pentru a preschimba o bancnotă de 5 lei în cele mai mici monezi posibile.

În doar câteva minute mă „căpătuisem" cu o mică avere: o punguţă plină de 1, 5 şi 10 bani. Atârna atât de greu în buzunar încât mă gândeam cu groază cum vor reacţiona benzinarii atunci când le-o voi pune pe tejghea.

Ora 11.05. Maşina mea se afla deja în faţa pompei unei staţii de carburant din cartierul 13 Septembrie. Amabil, un angajat s-a oferit să mă ajute şi să-mi umple el rezervorul. L-am refuzat însă, cu gândul că trebuie să trag cât mai mult de timp.

Primele minute le-am consumat pe spălatul farurilor şi al parbrizului care erau murdare ca vai de ele.

Ora 11.12. Deja în urma mea se făcuse coadă şi nici măcar nu începusem să alimentez.

„Doamnă, eu mai am de aşteptat, plătesc cu mărunt. Mai bine duceţi-vă la altă pompă", am avertizat-o pe o şoferiţă din spatele meu. Neînţelegând ce se întâmplă, femeia s-a dus în altă parte.

Apoi, brusc, maşina mea a întâmpinat nişte „probleme" la motor. A trebuit să ridic capota şi să mai pierd câteva minute preţioase.

Ora 11.18. Am început să bag motorină. După două minute, picătură cu picătură, ajunsesem la incredibila sumă de 4,87 lei.

Colegul nostru a tras de timp: a şters parbrizul şi farurile...a verificat motorul...iar la sfârşit a alimentat

simeon stalpnicul png

Adică nici măcar un litru de carburant. Tacticos m-am aşezat la coadă. În faţa casieriţei, am scos mica mea avere din buzunar şi i-am pus-o în faţă.

„Cu protestul, nu?", mă ghiceşte femeia. „Nu mă supăr, foarte bine faceţi, e dreptul dumneavoastră", îmi explică ea în timp ce număra monezile.

La ieşire, spre surprinderea mea, singurul care m-a apostrofat a fost un bucureştean: „Eşti şmecher, ai? Faci protest şi pe mine nu m-anunţi, stau ca prostu' la coadă!". N-a mai stat să alimenteze şi a demarat în trombă. Oare boicotul meu a avut efect?

Protestele au început în luna decembrie

Totul a început la sfârşitul anului trecut, în luna decembrie, când mai mulţi şoferi au început să boi-coteze benzinăriile din Capitală.

Ei au plătit cu pumni de monezi şi au format cozi, astfel că adevăraţii clienţi nu au mai avut acces. Ineditul protest a căpătat amploare şi a fost preluat şi de alţi tineri în marile oraşe. Cel mai mare boi-cot de acest gen a avut loc chiar ieri, când şoferii din toată ţaraau alimentat cu mărunţiş în mai multe benzinării

Ne scumpiţi iar benzina?

Preţul benzinei s-ar putea majora din nou în perioada imediat următoare, asta dacă petrolul va continua să se scumpească. Acum, preţul unui baril de petrol a ajuns la maximumul ultimilor doi ani, la 92,68 de dolari în Asia, 91,89 de dolari la New York şi 98,30 de dolari la Londra.

Însă, până la nivelul atins în 2008, de 145 de dolari pe baril, mai este mult. Cu toate acestea, benzina este acum chiar şi cu 2 lei mai scumpă decât acum doi ani. Multe dintre companii încearcă prin preţul ridicat de la pompă să-şi acopere şi pierderile economice.

LukOil a avut numai anul trecut pierduri de 55 de milioane de euro, în condiţiile în care Rafinăria Petrotel de la Ploieşti nu a avut nici un profit. Şi Petrom a pierdut recent circa 40 de milioane de euro, după ce Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a descoperit o diferenţă la impozitul pe profit.

În plus, românii plătesc un cent pe litru pentru datoriile fostei Companii Române de Petrol, chiar dacă aceasta a fost achitată integral, în octombrie 2010.

Citeşte şi:

Ce-i mai sănătos pentru maşina ta: huse sau lanţuri antiderapante?

Uite cât s-a scumpit benzina de astă-vară!

Cum să-ţi organizezi actele

Uite ce trebuie să faci în caz de accident

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net