Casa Oanei Turcu, neschimbată din studenţie
Locuieşte în Bucureşti, însă de fiecare dată când merge la Iaşi, oraşul natal, revine cu drag în casa copilăriei. Este vorba despre un apartament dublu, situat în centru, cu vedere la Palatul Culturii. Locul e neschimbat de circa 15 ani.
Iniţial, Oana Turcu a locuit cu părinţii într-un apartament de trei camere.
În anul doi de facultate, când deja lucra şi îşi strânsese nişte bani, a făcut un credit şi şi-a luat propriul apartament cu două camere, alături de cel al părinţilor.
În living, cu soţul ei, Cristi Brancu
Ulterior, a făcut reamenajări, a unit cele două apartamente şi a rezultat unul imens, de 140 mp, cu trei dormitoare, un birou, un living, un birou, bucătărie, dinning şi două băi.
Amenajarea interioară este exclusiv opera ei.
„M-am inspirat din stilul italian pe care îl vedeam în casele prietenelor şi partenerilor Ardes din Italia.
Pianina familiei e veche de 60 de ani. „Eu am cântat de la 5 ani, dar recunosc că nu prea am mai exersat”, spune Oana
Echipele care au lucrat s-au confruntat cu cerinţele mele absolut noi pentru Iaşi. Vă daţi seama că acum aproximativ 15 ani nu se ştiau tehnici gen structura veneţiană, spugniato.
Electricianul nu mai voia să termine lucrarea pentru că îl zăpăcisem cu obsesia pentru ascunderea în pereţi a tuturor cablurilor.
Fiecare detaliu e aşa cum mi-am dorit. Eu sunt de principiul că o casă o amenajezi pentru mulţi ani. Mie nu îmi plac schimbările.
Am ales un stil care îmbină clasicul cu modernul, ceea ce îţi permite să nu trebuiască să schimbi mereu", spune femeia de afaceri.
Iar acum, când merge acasă, la Iaşi, Oana se simte ca în studenţie.
Un dormitor este pe stilul asiatic, în altul găseşti fier forjat şi draperii maro-roşcat, biroul e o veche bucătărie, iar livingul e amenajat pe nunaţe de bej, maro, cu mobilier din piele.