Fapt divers

Pagina 152
OPBHM2025   1 jpeg
Ediția a 14-a a OMV Petrom Bucharest Half Marathon a adunat la start peste 10.000 de alergători!
Cea de-a 14-a ediție a OMV Petrom Bucharest Half Marathon a reunit în acest weekend peste 10.000 de alergători din peste 45 de țări, confirmând încă o dată că mișcarea are puterea de a aduce oamenii împreună, dincolo de vârstă, performanță sau naționalitate.
Fapt divers
sah pexels jpg
Care este țara care a decis să interzică șahul pentru că este coniderat un joc de noroc
Un joc al minții, cu o istorie de peste o mie de ani, a fost recent interzis într-o țară unde deciziile autorităților sunt ghidate de o interpretare rigidă a legii islamice.
Fapt divers
Living  Foto Lemon Interior Design jpg
Care este cel mai murdar obiect din locuința ta. Are mai multe bacterii decât vasul de toaletă
De obicei, când ne gândim la obiectele din casă care ar putea acumula bacterii, vasul de toaletă sau coșul de gunoi sunt primele care ne vin în minte. Însă, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Melbec Microbiology și Sofa Club, canapeaua este, de fapt, cel mai murdar loc din locuința
Fapt divers
adidasi jpg
Cum să-ți cureți adidașii în doar 2 minute. Un produs miraculos, făcut în casă, care îi va face să arate ca noi. Nu trebuie băgați la mașina de spălat
Oricine deține o pereche de adidași albi preferați știe cât de ușor își pierd farmecul odată ce sunt purtați pe străzile aglomerate ale orașului, prin parcurile umede sau în timpul evenimentelor în aer liber.
Fapt divers
Legume tocate   pixabay jpg
Cea mai bună legumă pentru creier. Face adevărate minuni
Deja nu mai este un secret pentru niciunul dintre noi faptul că dieta are un rol crucial asupra sănătății noastre. Nu numai greutatea corporală ne va fi afectată de produsele care ne ajung în farfurie, ci și modul în care organele noastre interne funcționează.
Fapt divers
pisici pixabay jpg
Rasele de pisici pe care un veterinar nu le-ar adopta. De ce?
Nenumărați români au acasă animale de companie, iar alegerile favorite sunt, de departe, câinii și pisicile. Însă, dacă ne dorim să luăm acasă o felină, este foarte important să știm precis ce fel de nevoi speciale vor avea acestea în funcție de rasă, cât și cum diferă temperamentul acestora.
Fapt divers
oras lego guinness world records jpg
Acest oraș făcut din piese LEGO are 70 m²! A intrat în Cartea Recordurilor
Această incredibilă lume LEGO are tot ce ți-ai putea dori. Cartiere rezidențiale, drumuri cu o varietate de vehicule, o plajă, un aeroport, macarale pe un șantier de construcții, o zonă rurală plină de copaci și chiar un parc cu dinozauri.
Fapt divers
Cascada Niagara jpg
Colțul de rai din România ce concurează cu Marele Canion, Cascada Niagara și Deșertul Sahara: „Acolo respiri pace”
Ți-ai propus să pleci într-o escapadă de vis, însă nu te-ai decis asupra destinației? Ce-ai spune dacă ai alege un loc din România, care concurează cu Marele Canion, Deșertul Sahara și Cascada Niagara la capitolul frumusețe? A fost inclus într-un top important, așa că nu trebuie să îl ratezi!
Fapt divers
Nicolae si Elena Ceausescu jpg
Activitatea practicată de mulți ce o enerva pe Elena Ceaușescu. De ce a fost interzisă
Perioada comunistă a fost una plină de reguli bizare, iar poate că cea mai neașteptată dintre acestea a fost faptul că un anumit joc a fost complet interzis!
Fapt divers
Eric Matson si Roxana, foto Facebook jpg
Americanul care a visat să se căsătorească cu o româncă. A dat anunț în ziar, a primit 200 de răspunsuri, dar primul a fost cel norocos
Un american a venit în România înainte de Revoluţie cu un scop clar: să își găsească o soție româncă. A publicat un anunț matrimonial în ziar și a primit 200 de răspunsuri, însă primul a fost de la cea care avea să-i devină jumătate.
Fapt divers
Regina Amina, foto Pinterest jpg
Regina care își ucidea amanții după o noapte de dragoste. Niciun bărbat nu avea voie să se laude cu ea
Regina Amina a fost una dintre cele mai puternice femei din istoria Africii. Însă nu doar cuceririle sale militare au atras atenția, ci și un obicei legendar. Se spune că își ucidea amanții după aventuri de o noapte, pentru a păstra discreția totală asupra vieții sale private.
Fapt divers
praf jpg
Soluția simplă care te scapă de praf. Casa noastră va fi mai curată ca oricând
Indiferent de cât de des facem curățenie în casă, o problemă care va reapărea de fiecare dată este prezența prafului. Indiferent de zona în care locuim, de cât de des ținem geamurile deschise, sau de cât de curat ar fi în restul casei, praful tot va reapărea în casa noastră, de fiecare dată.
Fapt divers
numarul casei jpg
Cât de norocos ești în funcție de numărul apartamentului/casei unde locuiești. Unde stau cei mai fericiți și bogați români
De-a lungul lumii există multe credințe populare care spun că numărul casei are o semnificație importantă, pe care, mai devreme sau mai târziu, o vom resimți din plin.
Fapt divers
savana natura istock jpg
Animalul superb care mănâncă 18 ore pe zi. Este de o frumusețe aparte și devine tot mai rar
Natura este plină de animale fascinante, care reușesc să surprindă specialiștii din motive de-a dreptul bizare.
Fapt divers
legume jpg
lidia fecioru png
test png
Testul rutier pe care îl rezolvă doar adevărații șoferi. În ce ordine vor putea trece mașinile prin intersecție
Atunci când ne urcăm la volan, este important să cunoaștem cât mai bine regulile de circulație. Acestea nu numai că vor asigura un mers cât mai fluid al traficului, dar ne vor ajuta să ajungem în siguranță la orice destinație!
Fapt divers
cartita istock jpg
curatenie geamuri istock jpg
Cu ce trebuie să dai pe geamuri după ce le ștergi. Așa vor rămâne curate săptămâni întregi
Atunci când facem curățenie prin casă, mulți dintre noi ne vom imagina că geamurile vor fi cel mai ușor de curățat. Însă, dacă vrem ca acestea să arate mai bine ca oricând, trebuie să apelăm la câteva trucuri ingenioase!
Fapt divers
Muscate, foto freepik ro jpg
Trucul care îți ajută mușcatele să înflorească tot anul. Detaliul minor la care trebuie să avem grijă
Mușcatele se numără printre cele mai spectaculoase flori pe care le putem avea în casă. Iar dacă ne dorim ca acestea să înflorească cât mai des posibil, este foarte important să ținem cont de acest sfat important oferit de grădinarii cu experiență!
Fapt divers
vacanta in malta jpeg
Statul vechi de un mileniu care nu are propriul teritoriu! Capitala este formată din numai două clădiri
Atunci când ne gândim la elementele de bază ale unui stat independent, cei mai mulți dintre noi vom vorbi despre câteva elemente de bază. Mai precis, este vorba despre existența unui teritoriu, a unei capitale, a unui guvern, cât și, nu în ultimul rând, despre recunoaștere internațională.
Fapt divers
urzicuta rosie JPG
Planta de la marginea drumului bună pentru inimă și circulație. Elimină excesul de apă din organism, însă mulți o consideră o banală buruiană
În natură vom găsi nenumărate plante foarte benefice pentru sănătatea noastră. Și dacă le vom consuma alături de tratamentele prescrise de către medici, organismul nostru ar trebui să devină mai rezistent ca oricând!
Fapt divers
Stațiunea Borsec. Foto Statiunea Borsec
Singura stațiune din România cu o cascadă naturală chiar în centrul orașului. A fost numită „regina apelor minerale”
Este o stațiune despre care am auzit cu toții, însă nu foarte mulți oameni știu cât de superb este, cu adevărat, acest loc. Cândva, el era cunoscut drept „Perla Carpaților”, iar cei care își doresc o experiență inedită trebuie să viziteze această stațiune incredibilă din țara noastră!
Fapt divers
Anglia, foto Shutterstock jpg
De ce pleacă românii unul câte unul din Anglia: „Mâine mă întorc acasă după 10 ani”. Motivele pentru care apreciază viața în România
Un român care a petrecut zece ani în Marea Britanie a luat decizia de a se întoarce definitiv în România, dezamăgit de evoluția societății britanice. Mesajul său, postat pe un grup de Facebook, a stârnit și alte reacții din partea altora aflați în aceeași situație.
Fapt divers
saltea adobestock jpg
Cum să scapi de petele încăpățânate de pe saltele. Ai tot ce îți trebuie în casă
Având în vedere că salteaua va fi acoperită mai mereu de cearșafuri, mulți dintre noi nu ne vom gândi prea mult la salteaua de dedesubt. Însă, trebuie să știm că ea se poate murdări foarte ușor, așa că va fi necesar să o curățăm destul de des!
Fapt divers
porumbei, foto shutterstock jpg
Culoarea ce alungă porumbeii din curtea ta. Obiectele pe care să le pui în grădină pentru a-i ține departe
Dacă te-ai săturat ca porumbeii să îți invadeze grădina, să distrugă plantele și să lase în urmă mizerie, află că există o soluție simplă și eficientă care îi ține la distanță! Anumite obiecte îi deranjează atât de tare încât evită complet zonele în care le întâlnesc.
Fapt divers
Primarul Mihăiță Negură, foto Facebook jpg
Tunelul misterios din munții Retezat. A fost săpat de austrieci în urmă cu 100 de ani și are două ieșiri: „Superbă priveliște!”
Un tunel montan mai puțin cunoscut care ar putea deveni în viitor o atracție turistică oficială. Cel puțin asta speră un primar din România, care promovează acest loc fascinant pe rețelele de socializare.
Fapt divers
Casa Assan, foto Pinterest jpg
Bijuteria ascunsă din inima Capitalei de care mulți vorbesc. Povestea palatului ridicat din dorința primului român care a făcut înconjurul lumii
Puțini sunt cei care știu că în inima Capitalei se află o bijuterie arhitecturală. Casa Assan păstrează amintirea celui care îi poartă numele, Bazil G. Assan, primul român care a făcut înconjurul lumii.
Fapt divers
spray camera miros pexels jpeg
Ce pun coreenii în cameră pentru a mirosi ca la hotel. Soluția ieftină, simplă și de mare efect
Cu toții ne dorim o casă cât mai curată și care să miroasă cât mai frumos. Iar partea cea mai bună este faptul că nu vom avea nevoie decât de câteva produse banale și ieftine pentru a elimina toate mirosurile neplăcute din apartament!
Fapt divers
jurnalsita rapita webp
Ce s-a ales de Marie Jeanne Ion, jurnalista răpită în Irak alături de colegii ei. E total schimbată și ocupă o funcție importantă
Au trecut aproape 20 de ani de când jurnalista Mari Jeanne Ion a trecut prin clipe de coșmar, când, aflată în Irak pentru a realiza o documentare jurnalistică, a fost răpită alături de colegii săi. Astăzi, viața sa este complet diferită față de perioada în care era intens mediatizată…
Fapt divers