A mers la un concurs de frumusețe pentru a scrie despre el și a sfârșit prin a-l câștiga
O reporteră în vârstă de 24 de ani a fost trimisă de șeful ei să scrie despre audițiile unui concurs de frumusețe. Acest lucru i-a schimbat viața, pentru că a ajuns să participe și chiar să câștige competiția, iar acum este hotărâtă să își schimbe cariera.
Laura Gooderham (24 de ani) nu a fost prea entuziasmată când a aflat că trebuie să scrie despre competiția Miss Anglia. „Cum este posibil să fac acest subiect să sune interesant?”, se întreba ea, potrivit Mirror.co.uk.
Nu era deloc interesată în acel gen de competiții, însă un interviu cu câștigătoarea de anul trecut a titlului Miss Grimsby, Millie Margetts, a făcut-o să se înscrie la audiții. „Dar tot m-am gândit «Nu am nicio șansă!». Nu m-am gândit niciodată la mine ca fiind o competitoare într-un concurs de frumusețe. Dar în săptămâna următoare am fost bombardată cu emailuri și mesaje de la organizatorii Miss Grimsby, care mă chemau să particip”, a relatat Laura.
În cele din urmă, a lua decizia de a accepta invitiația. „Ziua finalei Miss Grimsby. Eram foarte emoționată pentru că trebuia să ies în fața unei audiențe pentru prima dată. Dar cum îmi pun rochia și tocurile, mă simt transformată. Părul, machiajul, ținutele... îți dau o senzație de evadare”, a scris reportera.
Laura a decis să scape de emoții și pur și simplu să se simtă bine, iar energia ei pozitivă a fost atât de apreciată, încât la finalul concursului a fost încoronată Miss Grimsby, ajungând direct în finala Miss Anglia. Aici, se aștepta ca rivalele ei să fie de-a dreptul rătuăcioase, în lupta pentru premiu. „De fapt, au început să îmi dea sfaturi cum să arăt cât mai bine – de exemplu să mă dau cu ulei de bebeluși pe piele ca să strălucesc, sau să îți scuturi capul înainte și înapoi în culise pentru a-ți păstra părul plin de volum. Cel mai bun lucru a fost că m-au învățat cum să defilez pe podium – pentru că aveam un obicei de a marșa!”, a mai povestit.
Miss England a fost câștigat, până la urmă, de Stephanie Hill (22 de ani), însă Laura nu a fost deloc dezamăgită, ci mai degrabă mulțumită de faptul că a ajuns atât de departe în concurs, clasându-se în top 20. Acum, este hotărâtă să renunțe la jurnalism pentru a deveni profesoară, și vrea ca pe viitor să mai participe la astfel de competiții.